Conferință preoțească în Protoieria Germania de Nord

Din îndemnul și cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Serafim, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale și de Nord, în seara zilei de vineri, 05 februarie 2016, filia Sf. Atanasie Patelarie din Ahlhorn (parohia Bremen) a găzduit ședința de lucru a preoților din Protopopiatul Germaniei de Nord, prezidată de Pr. Protoiereu Marius-George Cristea, după cum informează site-ul oficial al Eparhiei.

Alături de Pr. Protopop au participat și Pr. Vlad Manolache (Parohia Sf. Martiri Brâncoveni – Hamburg), Alin Florea (Parohia Sf. Cuv. Parascheva – Hannover), Daniel Tudorache (Parohia Sf. Nectarie – Sögel), Bogdan Ilie (Parohia Sf. Teodosie de la Brazi – Osnabrück) și Ionuț Drăgoi (Parohia Sf. Ioan Botezătorul – Hamburg).

La ora 18:00 în capela parohiei a început slujba Tainei Sf. Maslu care s-a încheiat cu un scurt cuvânt al Părintelui Protoiereu Marius Cristea.

Lucrările întâlnirii preoțești au continuat apoi cu discuții pe baza ordinii de zi stabilite. Părintele protoiereu a dat citirii raportului de la ultima întâlnire din cadrul Protoieriei Germaniei de Nord, apoi au urmat discuții punctuale care au dezbătut probleme de ordin duhovnicesc, administrativ, pastoral, dar și aspecte ale vieții preoțești din Diaspora.

Discuțiile au fost foarte calde și frățești, printre concluziile întâlnirii numărându-se dorința de a se intensifica slujirile în sobor și participările tuturor preoților la hramurile parohiilor din Protoierie, precum și aceea de diversificare a discuțiilor pe teme administrative și duhovnicești la nivel eparhial.

Comentarii Facebook


Știri recente

Preoții români din Serbia se formează pro-viață

O delegație formată din membri ai corpului profesoral de la Facultatea de Teologie din Timișoara s-a întâlnit la începutul săptămânii cu mai mulți preoți din Episcopia Daciei Felix, pentru un atelier pro-viață. Colocviul „Construim împreună…