Conferință preoțească de toamnă în Protopopiatul Ineu. Tema reuniunii a fost dedicată Anului Comemorativ 2017

Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului, a prezidat luni, 9 octombrie 2017, conferința preoțească semestrială de toamnă în Protopopiatul Ineu. Tema întâlnirii a fost dedicată Anului comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului.

Evenimentului a debutat cu oficierea slujbei de Te Deum în Biserica Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil a Parohiei Ineu. După momentul de rugăciune, participanții s-au deplasat la sediul Protopopiatului Ineu unde au participat la ședința dedicată Anului Omagial 2017, notează site-ul oficial al Eparhiei.

În deschiderea conferinței, părintele Adrian Zaha, Protopopul Ineului, a creionat într-un cadru general tema conferinței de toamnă. În alocuțiunea rostită, părintele a evidențiat faptul că Patriarhul Justinian a fost un înțelept apărător al Ortodoxiei.

În continuare, Părintele Episcop Emilian Crișanul a transmis mesajul de binecuvântare al Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului. Totodată, ierarhul a evocat personalitatea Patriarhului Justinian, amintind de slujirile din satul natal și din bisericile unde Patriarhul a activat ca preot.

La rândul său, Părintele consilier Silviu Faur a vorbit despre chestiunile administrative- bisericești, mulțumind Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, precum și celorlalți episcopi, pentru grija arătată față de bisericile afectate de furtună.

La rândul său, arhidiaconul Tiberiu Ardelean, inspector eparhial, a prezentat câteva aspecte privitoare la sectorul său și a transmit mesajul conducerii Seminarului Teologic și al Facultății de Teologie.

Referentul principal al conferinței a fost intitulat 2017 – împlinirea a 40 de ani de la trecerea la cele veșnice a Patriarhului Justinian – prezentare biografică. Acesta a fost întocmit de părintele Marius Leucuța de la Parohia Agrișul Mare

Au mai prezentat referate:

  • Părintele Teodor-Terentie Dragoș, Parohia Bocsig, – Patriarhul Justinian, înțelept apărător al Bisericii în timpul unui regim ostil religiei și Bisericii;
  • Părintele Sorin-Gheorghe Steulea, Parohia Ciuntești, – Justinian Patriarhul, ctitor de biserici și restaurator de biserici, mănăstiri și monumente de artă;
  • Părintele Filaret Moțco, Parohia Chelreluș, – Justinian Patriarhul, organizator al parohiilor ortodoxe din diaspora;
  • Părintele Dan-Sorin Turean, Parohia Ineu, – Justinian Patriarhul, inițiator al primelor canonizări de sfinți din BOR (1950-1955) și promotor al generalizării cultului Sfinților cu moaște în România;

La final, Preasfințitul Părinte Episcop Emilian Crișanul a îndemnat pe cei prezenți la păstrarea moștenirii primite de la înaintași. De asemenea, ierarhul a atras atenția asupra libertății, demnității, încrederii și a responsabilității în activitatea pastorală.

Foto credit: Arhiepiscopia Aradului

Comentarii Facebook


Știri recente