Conferința preoțească a Protoieriei Ilfov Sud a fost dedicată problematicilor migrației și pastorației în diaspora

Conferința preoțească a Protoieriei Ilfov Sud s-a desfășurat joi la Parohia „Sf. Ier. Nicolae” – Brănești, județul Ilfov, și a fost dedicată problematicilor migrației și pastorației în diaspora.

În prima parte, Părintele Consilier Ginel – Aurelian Ivan și Părintele Protopop Ioan Bondar au oficiat Sfânta Liturghie și o slujbă de pomenire a clericilor care au slujit în protoierie. Apoi participanții au discutat aspecte ale migrației românilor și ale pastorației în diaspora.

Evenimentul a continuat cu referatul „Migrația și greutățile întâmpinate de preoții români în pastorația din diaspora”, susținut de Părintele Emanuel – Andrei Rusu de la Parohia Vârteju din localitatea ilfoveană Măgurele.

„Migrația este un proces social care a influențat și influențează profund societatea românească contemporană, milioane de cetățeni români trăind personal acest fenomen”, a afirmat Părintele Emanuel – Andrei Rusu. „Bisericile românești din diaspora nu sunt doar lăcașuri de cult în limba maternă, ci mici Românii.”

Din partea Centrului Eparhial au mai participat Părintele Aurel Mihai, Vicar eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor, și Părintele Dumitru Ștefănescu, Consilier administrativ al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

De la Sectorul Învățământ și Activități cu tineretul au fost prezenți Părintele Diacon Eugen Maftei, consilier, și Mihai – Iulian Grobnicu, inspector.

Participanții au subliniat că una dintre cele mai importante și mai dinamice lucrări ale Bisericii Ortodoxe Române în ultimii ani este grija spirituală pentru românii plecați în străinătate.


În semn de apreciere a românilor care lucrează sau studiază în străinătate, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis, în ședința din 25-26 februarie 2009, să instituie, în prima duminică de după sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului (15 august), Duminica românilor migranți.

Această duminică este înscrisă ca atare în calendarul bisericesc și inclusă în programele liturgice și pastoral-misionare ale fiecărei eparhii. Rostul ei în luna august, când mulți românii din străinătate se întorc acasă în concediu, este de-a spori comuniunea cu aceștia.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a instituit anul 2021 ca Anul omagial al pastorației românilor din afara României în Patriarhia Română.

Foto credit: Protoieria Ilfov Sud

Comentarii Facebook


Știri recente