Conferinţa preoţească a preoţilor din Protopopiatul Tulcea

La Tulcea a avut loc astăzi conferinţă administrativă preoţească lunară cu preoţii din acest protopopiat. Aceasta s-a desfăşurat în biserica Buna Vestire – paraclis episcopal din Tulcea, după cum ne-a declarat Alexandru Chituţă.

Cuvântul de deschidere al Conferinţei a fost rostit de către Preasfinţitul Părinte Visarion iar apoi a urmat susţinerea referatului „Pregătirea credincioşilor pentru primirea Sfintelor Taine şi a Ierurgiilor” susţinută de preotul Nicu Partebună, slujitor la capela Penitenciarului Tulcea.

Au fost apoi discutate probleme administrative, economice, educaţionale şi culturale din cadrul protopopiatului.

S-a pus accent pe implicarea mai activă a preoţilor în viaţa parohială şi în colaborarea cu instituţiile de învăţământ din raza parohiei în favoarea păstrării orei de religie. S-a arătat şi stadiul lucrărilor la Catedrala Mântuirii Neamului din Bucureşti şi continuarea colectei la nivelul parohiilor.

Totodată în cadrul „Anului omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi”a fost prezentat preoţilor noul album editat de Episcopia Tulcii „Bisericile tulcene şi slujitorii lor astăzi”.

Comentarii Facebook


Știri recente