Conferința Pastorația persoanelor dependente

În seara zilei de marți, 22 iulie 2013, a avut loc la parohia „Zămislirea Maicii Domnului”, din Roma, La Rustica, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, conferința „Pastoriția persoanelor dependente” – Patimile și vindecarea prin psihoterapia ortodoxă.

Conferința a fost susținută de Pr. Iulian Negru (Consilier Misiune, Statistică și Prognoză Socială, din cadrul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Iași) și DI. Floyd Edward, un american convertit la ortodoxie, specialist în tratarea persoanelor dependente de alcool.

În cadrul conferinței s-a discutat despre diferitele forme de dependență, dar a fost tratată în mod special dependența de alcool. Alcoolismul este o boală, care printr-o terapie corectă atât medicală, dar mai ales duhovnicească, poate fi tratată, iar expunerea și dezbaterea din această seară a avut darul de a ne introduce, măcar în parte, în tainele pastorației de recuperare ale celor dependenți de alcool.

Cuvântul de binecuvântare din partea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan a fost transmis de către Preacuviosul Părinte Atanasie, Vicar Eparhial, care și-a exprimat totodată și dorința ca aceste întâlniri, menite să creeze aptitudini și abilități pastorale concrete, să poată fi extinse mai mult la nivelul Episcopiei Italiei.

Comentarii Facebook


Știri recente