Conferinţă despre educație, libertate și devenire personală, la Arad

Conferința despre educație, libertateși devenire personalăs-a desfăşurat marți, 08 martie 2016, la Colegiul Național Vasile Goldiș din Arad.Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului,eleviiși elevele colegiului au ascultat cuvintele de învăţătură ale Părintelui Nikolas Sakharov, din Anglia.

Tematica evenimentului a fost una bogată, după cum ne informează Arhim. Teofan Mada, vicar eparhial, coordonatorul proiectului.

În cadrul conferinţei, Părintele Nicolae a subliniat că „trecem printr-o perioadă istorică foarte specială: progresul tehnic ne-a oferit posibilităţi inedite de interacţiune între oameni şi între populaţii, însă globalizarea acestor relaţii va fi pozitivă şi va face să crească lumea în umanitate numai dacă va fi întemeiată nu pe materialism ci pe iubire, singura realitate capabilă să umple inima fiecăruia şi să unească persoanele. Dumnezeu este iubire. Omul care-l uită pe Dumnezeu este fără nădejde şi devine incapabil să-l iubească pe semenul său. Pentru aceasta este o nevoie să se dea mărturie despre prezenţa lui Dumnezeu pentru ca fiecare s-o poată experimenta: pentru mântuirea omenirii şi mântuirea fiecăruia dintre noi”.

Comentarii Facebook


Știri recente