Concursul Național de Pictură Bisericească va fi dedicat celor 16 noi sfinți români

Concursul Național „Icoana ortodoxă – lumina credinței” va fi dedicat anul acesta noilor sfinți canonizați de Biserica Ortodoxă Română.

Competiția, organizată de Comisia de pictură bisericească și Sectorul Teologic Educațional din cadrul Administrației Patriarhale, va aduce în prim-plan personalitățile celor 16 sfinți recent canonizați de Biserica Ortodoxă Română.

Concurenții sunt încurajați „să nu realizeze simple copii, ci să sintetizeze într-un limbaj propriu diferitele epoci ale artei bizantine pre- și post-iconoclaste și, în aceeași măsură, să urmărească interpretările date de școlile picturale locale”, se arată în conceptul proiectului.

Trei categorii de concurs

La fel ca în anii precedenți, concursul se va desfășura pe trei categorii: a) icoană pe lemn; b) miniatură; c) proiect desenat. În cadrul fiecărei tehnici de lucru, participanții trebuie să realizeze o compoziție cu unul dintre sfinții canonizați și minim două scene din viața acestuia.

Lucrările vor trebui depuse personal între 24 și 28 martie, la sediul Sectorului Cultură, Pictură și Restaurare, situat pe strada Maria Rosetti nr. 63, Sector 2, București.

De asemenea, vor fi nevoiți să transmită prin email, la adresa [email protected], următoarele:

  • formularul de înscriere completat, semnat și scanat;
  • un text de maximum o pagină (document Word, format A4, corp 12), în care vor argumenta alegerea făcută și vor oferi detalii cu privire la procesul de creație; textul nu va cuprinde date de identificare a concurentului (precum nume și prenume);
  • fotografie a concurentului (tip carte de identitate);
  • 5-10 fotografii care să documenteze procesul de realizare a lucrării (desene pregătitoare și alte stadii de realizare a lucrării).

Evaluarea acestora este programată pentru 31 martie – 4 aprilie, urmând ca premierea să aibă loc în data de 21 mai, de hramul istoric al Catedralei Patriarhale.

Premiile constau în sume de bani care variază între 9.000 lei și 3.000 lei, în funcție de premiul obținut și secțiunea de înscriere.

Expoziție cu lucrările câștigătoare

Lucrările câștigătoare ale ediției de anul acesta vor fi prezentate în cadrul a două expoziții: la Palatul Patriarhiei (21-31 mai) și la Muzeul Național al Satului (14 iunie – 31 iulie).

Pentru mai multe detalii referitoare la ediția de anul acesta a Concursului Național „Icoana ortodoxă – lumina credinței” consultați conceptul proiectului disponibil aici.

Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu


Știri recente