Concursul coral „Buna Vestire” | Premiul al II-lea pentru Parohia vrânceană Broșteni I

Corul mixt Milcovia al Parohiei Broșteni I – Pitulușa, județul Vrancea, a obținut premiul al II-lea la cea de-a XXVII-a ediție a Festivalului-Concurs Național de Muzică Corală Religioasă Ortodoxă Buna Vestire. Manifestarea a avut loc recent la Căminul Cultural Botuș, din comuna suceveană Fundu Moldovei.

Concursul a reunit mai multe formaţii corale din licee cu profil muzical și teologic, din aşezăminte culturale, din parohii, precum şi coruri de copii. Acesta a vizat promovarea valorilor autentice ale creaţiei corale de cult ortodox și a cântecului patriotic, notează site-ul oficial al Eparhiei.

Corul mixt Milcovia al Parohiei Broșteni I – Pitulușa a fost înființat în anul 2016, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei. În prezent, formația corală are în componență 15 membri.

Evenimentul a fost organizat de Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, Consiliul Judeţean Suceava, Centrul Cultural Bucovina, Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava, Căminul Cultural Botuş şi Societatea de Cultură Dimitrie Gusti.


Știri recente

Coordonatorii Centrului de Presă Basilica despre misiunea jurnalistului creștin: Urmărește apropierea oamenilor de Dumnezeu

Coordonatorii departamentelor Centrului de Presă Basilica au transmis, pentru Basilica.ro, mesaje cu prilejul sărbătorii Sfintei Treimi, hramul instituției media a Patriarhiei Române. Responsabilitatea transmiterii adevărului Coordonatorul Biroului de Presă și Relații Publice al Patriarhiei Române,…

Săptămâna în imagini: 25 – 31 mai 2026

Imagini emoționante din lumea ortodoxă din Duminica Rusaliilor, sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, și săptămâna premergătoare, în articolul nostru în imagini din perioada 25 – 31 mai 2026. Fotografiile surprind momente de rugăciune, credință și comuniune…