Concurs judeţean de datini şi colinde

La Colegiul Naţional de Artă „Ion Vidu“ din Timişoara se va desfăşura sâmbătă, 13 decembrie 2014, de la ora 9:00, Concursul judeţean de colinde şi datini de Crăciun, ajuns la cea de-a 15-a ediţie. Vor participa formaţii corale, grupuri vocale, tineri solişti şi instrumentişti din întreg judeţul Timiş, informează Ziarul Lumina, Ediţia de Banat.

Evenimentul se desfăşoară la iniţiativa profesorilor de religie din judeţ şi se adresează elevilor din clasele primare, gimnaziale şi liceale, având ca scop reînvierea datinilor de Crăciun. Ultima parte a concursului va fi rezervată datinilor şi obiceiurilor de Crăciun, precum şi scenetelor religioase dedicate Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos. Concursul judeţean de colinde şi datini de Crăciun este organizat de Inspectoratul Şcolar al judeţului Timiş şi Mitropolia Banatului.

Comentarii Facebook


Știri recente