Concurs de şah la parohia „Sf. Mina, Victor şi Vichentie“ din Galaţi

Parohia „Sf. Mina, Victor și Vichentie“, în cooperare cu Școala Gimnazială „Miron Costin” și Clubul de Șah „Diana” din Galați, a organizat, şi în acest an, Concursul de Șah „In hoc signo vinces”, informează pr. Gabriel Molocea, Consilier Mass Media al Arhiepiscopiei Dunării de Jos. Competiția s-a desfăşurat, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, în perioada 11 – 12 iunie 2016.

Ajuns la cea de a IV-a ediție, concursul a fost organizat, pe parcursul celor două zile, în 5 runde și a reunit peste 180 de copii cu vârste cuprinse între 6 și 15 ani, majoritatea elevi ai Școlii Gimnaziale „Miron Costin“ din Galați, campioni sau vicecampioni naționali la șah, dar și elevi de la alte școli sau copii înscriși la diferite cluburi sportive din municipiul Galați.

Manifestarea a debutat cu oficierea unei slujbe de mulțumire urmată de intonarea Imnului Național al României, după care, în parcul bisericii „Sf. Mina, Victor și Vichentie“ s-a desfășurat concursul propriu-zis.

Tinerii șahiști gălățeni au fost îndrumați și supravegheați de specialiști în sportul minții și de juriul format din 5 arbitri de la Clubul de Șah „Diana“ din Galați, club afiliat la Federația Română de Șah.

Astăzi, după Sfânta Liturghie, a avut loc festivitatea de premiere a concurenților situați pe locurile I, II și III, înmânarea medaliilor și cupelor câștigătorilor, precum și oferirea unor diplome de participare tuturor competitorilor.

Trofeele au fost înmânate de către Cristian Onofrei, ales jandarmul anului 2016 pentru performanțe sportive împletite cu activități social-filantropice.

Concursul de șah „In hoc signo vinces“ face parte din calendarul activităților cultural-misionare desfășurate de parohiile Arhiepiscopiei Dunării de Jos  în „Anul omagial al educației creștine a tineretului ortodox”.

 

 

Comentarii Facebook


Știri recente