Concurs de cunoștințe religioase în Parohia Timișoara – Zona Dacia

De curând a avut loc la Parohia Timișoara – Zona Dacia concursul de cunoștințe religioase, ajuns la cea de a V-a ediție, la care au luat parte elevi de la școlile de pe raza parohiei. Responsabilul cu activitatea catehetică din parohie este pr. Florin-Ionuț Filip, care s-a implicat activ în organizarea evenimentului, informează Ziarul Lumina, Ediția de Banat.

Juriul a fost format din profesorii de religie de la Școala Generală nr. 18 și nr. 26 din Timișoara și pr. Ioan Bude, parohul bisericii cu hramul „Pogorârea Duhului Sfânt”. Din partea Arhiepiscopiei Timișoarei a fost prezent pr. Sorin Lungoci, consilier în cadrul Sectorului învățământ și activități cu tinerii.

„Acest proiect vine în completarea celui denumit „Hristos împărtășit copiilor” prin activitățile pe care le desfășurăm la nivel de parohie cu școlile din cartier. Concursul se află la a V-a ediție și se desfășoară pe două etape. Prima etapă este dedicată claselor III-V, iar cea de a doua etapă pentru clasele VI-VIII. Este o competiție de cunoștințe religioase, care aduce buna dispoziție în sufletele celor mici și ale noastre, ale profesorilor care ne bucurăm de îmbogățirea bagajului de cunoștințe religioase ale copiilor, întrebările concursului ținând cont de programa școlară”, a precizat pr. Florin Filip, organizatorul concursului de cunoștințe religioase.

Comentarii Facebook


Știri recente