Concurs catehetic derulat la parohia Valea Măcrişului

Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Vincentiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, în Parohia Valea Măcrişului, Protoieria Urziceni, în perioada 1-23 Aprilie s-a desfăşurat concursul parohial ,,Învierea Domnului – un dar nepreţuit,,.

Părintele paroh Petrescu Cristian în colaborare cu Şcoala din localitate a reuşit să mobilizeze un număr impresionant de copii care au participat la acest proiect catehetic concurs. Astfel copiii care s-au înscris la concurs au alcătuit eseuri referitoare la tradiţiile şi obiceiurile de Paşte, iar alţii au scris poezii impresionante, de asemeni legate de sărbătoarea Învierii Domnului. Toţi ostenitorii au fost recompensaţi cu diplome, iar locurile I; II şi III au primit şi cărţi ziditoare de suflet alături de icoane cu chipul Sf. Ioan Gură de Aur, dar şi pachetele cu dulciuri, toate din partea parohiei.

„Ceea ce a fost impresionant a fost faptul că premierea a avut loc în Sfânta Biserică în prezenţa a numeroşi credincioşi nu înainte că părintele paroh să citească fiecare poezie şi eseu alcătuite de copiii. Lucrul acesta a reuşit să trezească în sufletele creştinilor prezenţi un sentiment de bucurie duhovnicească, rămânând impresionaţi de pregătirea şi capacitatea copiilor de a transmite emoţie prin versuri şi scrieri”, a precizat Pr. Minea Daniel-Mirel.

La eveniment au participat toţi preoţii din cercul pastoral, iar din partea Protoieriei Urziceni au participat părintele secretar Berbec Aurel și responsabilul cu cateheza Pr. Minea Daniel Mirel.

Comentarii Facebook


Știri recente