Concerte prepascale în Episcopia Caransebeșului

În săptămâna a VI-a a Postului Mare, Episcopia Caransebeșului a organizat două concerte prepascale de muzică psaltică și corală, sub genericul „Crucii Tale ne închinăm, Hristoase”. Astfel, miercuri, 9 aprilie, în biserica Parohiei „Schimbarea la Față” din Reșița-Govândari și respectiv joi, 10 aprilie, în catedrala episcopală cu hramurile „Învierea Domnului și Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Caransebeș, trei formații corale au încântat numerosul auditoriu. Sub bagheta părintelui dirijor Gheorghe Tistu au concertat: Corul Episcopiei Caransebeșului, Corul „Tibiscum” al Secției de teologie caransebeșene și Corul Catedralei „Învierea Domnului” din Caransebeș. Manifestările religios-culturale s-au bucurat de prezența Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, fiind prezenți de asemenea preoți din localitate, elevi și studenți teologi și numeroși credincioși, iubitori de muzică bisericească.

Preasfințitul Părinte Lucian, în cuvântul adresat credincioșilor, a subliniat mesajul care se desprinde din aceste manifestări religios-culturale prepascale: „Am prezentat aceste concerte, care ne îndeamnă în aceste ultime zile ale Postului Mare, la mai multă rugăciune, la pocăință și ne îndeamnă să medităm la tot ceea ce s-a întâmplat pe Golgota. Pe de altă parte ne transmit un mesaj bine definit, îndemnul Bisericii de-a ne întoarce la Dumnezeu cu toată ființa noastră, asemenea întoarcerii fiului risipitor, despre care am auzit la începutul perioadei Triodului”.

„Urmând unei frumoase datini locale și pentru că ne mai despart doar câteva zile de Săptămâna Patimilor Mântuitorului Hristos, eparhia noastră a organizat în săptămâna Floriilor, aceste manifestări, puse sub genericul „Crucii Tale ne închinăm, Hristoase”, pentru că în taina lui Hristos se arată Învierea și viața veșnică”, a precizat părintele Daniel Alic, consilier cultural al Episcopiei Caransebeșului.

(Articol realizat de Diac. Pavel Canea și Darius Herea)

Comentarii Facebook


Știri recente