Concert tradițional de colinde la Patriarhie

Cu binecuvântarea și în prezența Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, miercuri, 18 decembrie 2013, de la orele 19.00, în Aula Magna Teoctist Patriarhul din Palatul Patriarhiei a avut loc concertul tradițional de colinde intitulat RĂSĂRITUL CEL DE SUS. Moderatorul evenimentul a fost diac. Teodor Gradinaciuc.

Corul Național de Cameră MADRIGAL†‹ și grupul psaltic TRONOS, în concert

Concertul a fost susținut anul acesta de corul național de cameră Madrigal, care a interpretat un program de colinde din repertoriul național și internațional. Astfel, au fost interpretate următoarele piese: Steaua sus răsare (Ioan D. Chirescu) Mândru-i cerul (Iulian Cârstoiu), Trei Crai de la Răsărit (cules de Anton Pann) O, ce veste minunată și Plecarea magilor (Dumitru G. Kiriac), Astăzi s-a născut Hristos (Timotei Popovici ), La Vitleem colo-n jos (Nicolae Lungu), Cetiniță, cetioară (Gheorghe Cucu ), Iată, vin colindători (Tiberiu Brediceanu), Închinarea păstorilor (Vasile I. Popovici ), Vine Crăciunul pe sară (Nicolae Ursu), Domnuleț și Domn din cer (Gheorghe Cucu), Moș Crăciun (Ion V. Borgovan/Octavian Goga), Mărire-ntru cele ‘nalte (Nicolae Lungu ), Navidad nuestra: Los reyes magos, El nacimento (Ariel Ramirez ), Noël (Adolf Adam ), Joy to the World (Georg Fr. Haendel), Noi umblăm și colindăm (Mihail Bârcă).

În deschidere a concertat grupul psaltic TRONOS al Catedralei patriarhale.

La final, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe a adresat un cuvânt celor prezenți în care a vorbit despre tradiția colindelor în Biserica Ortodoxă, despre importanța Sărbătorii Nașterii Domnului și a evidențiat activitatea corului Madrigal.

Distincții și daruri pentru colindători

În continuare, Corului Național de Cameră Madrigal i-a fost acordată Distincția onorifică Crucea patriarhală, iar fiecărui membru al coralei i-a fost acordată Diploma și medalia omagială Sf. Împărați Constantin și Elena. Totodată, grupul psaltic TRONOS a primit Ordinul Sanctus Stphanus Magnus. Colindătorii au primit și daruri din partea Patriarhului României.

La concert au fost prezente personalități ale vieții publice românești, colaboratori din instituțiile publice centrale și locale ale sectoarelor Administrației patriarhale și Arhiepiscopiei Bucureștilor, colaboratori și sprijinitori ai Centrului de presă BASILICA, membrii Permanențelor Consiliului Național Bisericesc și Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor, profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul și Seminarul Teologic Liceal Ortodox din București și alți invitați.

Concertul a fost transmis în direct de posturile de radio și televiziune TRINITAS ale Patriarhiei Române.

***

Corul Madrigal

Corul Național de Cameră MADRIGAL este o emblemă a vieții muzicale românești, formație profesionistă înființată în 1963 de dirijorul Marin Constantin. În 50 de ani de existență artistică a reprezentat România în lume, devenind un adevărat brand de țară. Corul Național de Cameră MADRIGAL a susținut în cele cinci decenii de viață artistică peste 4100 de concerte în țară și pe scenele prestigioase din Europa, SUA, Japonia, Turcia, Coreea etc, cucerind elogiile criticii muzicale românești și internaționale, primind numeroase premii și distincții, culminând cu titlul Bun al Patrimoniului Cultural Universal UNESCO (Paris – 1992)

Prestigioasa activitate a Madrigalului se regăsește în: 46 de CD-uri înregistrate de Casa Electrecord; CD-ul Mysterium cu Angela Gheorghiu, London Philarmonic Orchestra și dirijorul Ion Marin, editat de Casa DECCA în 2006; 24 de filme de scurt metraj și filme de televiziune realizate între anii 1967-2010 în România, Italia, Belgia, Franța, Germania, Olanda, Japonia, Macedonia, filmul Cântecele Renașterii – regizor Mirel Ilieșu distins cu Marele Premiu Palme dOr la Festivalul Internațional de la Cannes – 1968; producția BBC cu Angela Gheorghiu la Mănăstirile din Bucovina; în domeniul vocal-simfonic cameral a colaborat cu dirijori și orchestre prestigioase; Orchestra Sinfonietta din Berlin și Filarmonica din Munchen dirijate de Ion Marin, Orchestra Simfonica de Cameră din Bremen – dirijor Louis Langree și soprana Natalie Dessay, Orchestra Națională Concertgebouw din Amsterdam – dirijor Ferdinand Leitner, Virtuozii din București – dirijor Horia Andreescu și în ediția 2013 a Festivalului Internațional George Enescu colaborarea cu formația The Kings Consort.

Începând cu anul 2011 Corul Național de Cameră Madrigal este dirijat de Voicu Popescu – personalitate marcantă a vieții corale românești și internaționale, discipol și continuator al conceptului dirijoral creat de Marin Constantin. Corul Național de Cameră Madrigal a aniversat anul acesta (2013) cinci decenii de activitate artistică neîntreruptă, 50 de ani de excelență în patrimoniul muzical universal.

Grupul psaltic Tronos

Grupul psaltic Tronos a fost înființat în anul 1997 la inițiativa Părintelui Arhidiacon protopsalt Mihail Buca și este format din tineri teologi pasionați de muzica psaltică de tradiție bizantină. Numele de Tronos a fost dat la recomandarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel în anul 2007. Tronos se distinge prin acuratețea cântării psaltice prin care mesajul textului liturgic este evidențiat în mod deosebit. O parte din membrii grupului psaltic Tronos al Catedralei patriarhale colaborează cu diferite grupuri de psalți din țară pentru păstrarea și transmiterea mai departe a etosului ortodox românesc al muzicii bisericești în eparhiile Patriarhiei Române. Grupul psaltic al Catedralei patriarhale a susținut în ultimii șase ani numeroase concerte de muzică bizantină în țară și în străinătate foarte apreciate de iubitorii de muzică și a înregistrat mai multe CD-uri cu muzică specifică fiecărei perioade liturgice.

Comentarii Facebook


Știri recente