Concert tradiţional de colinde în Târgovişte. „Sărbătoarea Nașterii Domnului este un îndemn la iubire, pace și viață autentică”, a spus IPS Nifon

Concertul tradiţional de colinde din Arhiepiscopia Târgoviştei a avut loc duminică la Teatrul Municipal Tony Bulandra din Târgovişte. IPS Mitropolit Nifon a participat la acest moment şi a prezentat Sărbătoarea Naşterii Domnului ca fiind un îndemn la iubire, pace și viață autentică.

Piesele tradiţionale au fost interpretate de Corala Arhiepiscopiei Târgoviştei şi Grupul Coral bărbătesc Valachia Christiana, dirijate de maestrul Mihail Vlădăreanu, cu participarea sopranelor Elena Dragomir și Anabela Dan Georgescu, precum și a artiștilor: Cristina Munteanu, la harpă, Liana Mareș, la pian, Mihai Pavelescu, la vioară, și Teodor Brândușa, la congă.

În cuvântul rostit, ierarhul a explicat semnificația spirituală și reverberațiile teologice a evenimentului Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos, precum și modul special în care Întruparea Fiului lui Dumnezeu a transformat istoria umană, notează site-ul oficial al Eparhiei.

Sărbătoarea Nașterii Domnului este un îndemn la iubire, la pace și la viață autentică, de împărtășire, alături de aproapele nostru, a luminii solidarității și a bucuriei comuniunii, precum și de mărturisire a frumuseții credinței noastre străbune, a spus Părintele Mitropolit.

La concert au fost prezenţi reprezentanţi ai autorităţilor locale, clerici, monahi și credincioși din Municipiul Târgoviște.

Foto Credit: Arhiepiscopia Târgoviştei

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente