Concert de pricesne de hramul Paraclisului CMN

În incinta Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului va avea loc miercuri, începând cu ora 19:30, un Concert de Pricesne în cinstea Maicii Domnului.

Concertul din 10 iulie va deschide seria manifestărilor duhovnicești dedicate hramului de vară al Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului, închinat Icoanei Maicii Domnului „Prodomiţa” (10 – 12 iulie 2019).

În cadrul paraclisului se află o copie a Icoanei Maicii Domnului – Prodromița. Aceasta este o reproducere fidelă, în mărime naturală, a celei de la Sfântul Munte Athos, atât în ceea ce privește reprezentarea, cât și ferecătura ei.

Andreea Haisan, Paul Ananie, Ana-Maria Pătrășcioiu, Letiţia Boroi Vişoiu, Gabriel Dumitru, Emilia Dorobanțu sunt artiştii de muzică popoulară care vor interpreta unele dintre cele mai frumoase pricesne din tradiția românească.

Alături de interpreţii de muzică populară se va afla grupul psaltic Anastasis al Paraclisului Catedralei Naţionale.

Hramul Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului va continua în zilele de 11 şi 12 iulie 2019.

Joi, 11 iulie 2019, în ajunul sărbătorii, începând cu ora 18:00, va fi oficiată Slujba Privegherii în cinstea icoanei Maicii Domnului „Prodromiţa”.

După Priveghere va avea loc procesiunea cu icoana Maicii Domnului Prodromiţa, în jurul Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului.

Icoana aflată la Paraclisul CMN  a fost realiză în Grecia, în anul 2011 și a fost sfințită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în data de 24 octombrie 2011, cu prilejul aducerii la București a Cinstitului cap al Sfântului Apostol Andrei cel Întâi chemat, Ocrotitorul României (24-28 octombrie 2011).

Foto credit: Arhivă Basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente