Concert de muzică bizantină, la Catedrala arhiepiscopală din Buzău

Corul Vlaho-Bizantin al Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei a susţinut, sâmbătă, 10 octombrie 2015, un concert de muzică psaltică, la Catedrala arhiepiscopală Înălţarea Domnului din Buzău. Evenimentul a fost prilejuit de lansarea albumului de cântări bisericeşti intitulat THEOTOKARION. Melosuri în cinstea Maicii Domnului, psalmodiate în mănăstirile şi parohiile de la Curbura Carpaţilor între secolele IV-XX. Invitat special a fost protopsaltul şi profesorul Antonios Aetopoulos din Athena, Grecia.

Alături de cei prezenţi s-au aflat Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Ciprian, chiriarhul locului, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, şi Preasfinţitul Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor, după cum ne-a transmis Dragoş Olteanu, Consilier mass-media şi purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei.

Nu mi-am închipuit, când mă aflam la studii în Grecia, după 1992, că vor înflori atât de repede grupuri de tineri cu calităţi muzicale, iubitori de muzică bisericească. Până atunci, fusese un apanaj doar al şcolilor teologice, al seminariilor şi facultăţilor. Iată că în faţa dumneavoastră se află, cu precădere, elevi şi studenţi de la şcolile de teologie, dar nu numai. Este un lucru extraordinar că şi tineri din alte domenii îşi arată dragostea faţă de frumos, în spaţiul sacru al Bisericii. Îi felicităm şi le mulţumim pentru acest regal, pe care îl considerăm ca venind din partea Sfântului Mucenic Sava şi a Maicii Domnului, fiind îndreptat către dumneavoastră, dreptcredincioşii creştini, care ştiţi să vă arătaţi evlavia şi cinstirea faţă de Sfânta Fecioară Maria şi faţă de sfinţii odrăsliţi de neamul românesc, în general“, a subliniat Întâistătătorul Eparhiei de la Curbura Carpaţilor, în cuvântul rostit la finalul evenimentului.

Corul Vlaho-Bizantin reuneşte, într-o singură entitate artistică, tineri din domenii de activitate variate şi din diferite zone ale ţării, studenţi şi absolvenţi ai Facultăţii de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul şi ai Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, dirijori, profesori şi psalţi.

În anul 2014, grupul psaltic a lansat primul său album audio, numit Muzica Sacră a Epocii Brâncoveneşti.

Comentarii Facebook


Știri recente