Concert de colinde și cântece patriotice la Biserica Sfântul Nectarie

La Biserica „Sfântul Nectarie” din Iași a fost organizat duminică, 1 Decembrie 2013, un concert de colinde și cântece patriotice, prilejuit de sărbătoarea Nașterii Domnului și de Ziua Națională, susținut de Corul „Nectarios”, informează „Ziarul Lumina”.

Evenimentul a avut loc la finalul Sfintei Liturghii, în prezența a sute de credincioși. Părintele paroh Petrică Lehaci a mulțumit dirijorului Ana Maria Dumitru și membrilor Corului „Nectarios” pentru repertoriu susținut. Corul „Nectarios” a fost înființat acum opt ani, având la început patru membri. După cum a menționat dirijorul Ana Maria Dumitru, concertul din prima zi a lunii decembrie din Biserica „Sfântul Nectarie” a fost un dar oferit enoriașilor care vin în fiecare duminică și sărbătoare la Sfânta Liturghie. În următoarele duminici din perioada Postului Crăciunului, în Biserica „Sfântul Nectarie” vor fi susținute concerte de către celelalte coruri ale sfântului lăcaș. De asemenea, grupurile corale ale parohiei vor susține în această perioadă repertorii de colinde în mai multe așezăminte de ocrotire socială și spitale.

Comentarii Facebook


Știri recente