Concert de colinde la Parohia Acoperământul Maicii Domnului şi Sfântul Ioan Rusul – Brâncuşi

În biserica parohiei bucureşteneAcoperământul Maicii Domnului şi Sfântul Ioan Rusul – Brâncuşi au răsunat astăzi, 18 decembrie 2014, glasuri de colindători. La iniţiativa părintelui paroh Costel Burlacu, copii de la Centrul Social de Zi ‘’Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena’’ din cadrul parohiei au susţinut un program de colinde tradiţionale. La eveniment au fost prezenţi foarte mulţi credincioşi precum şi părinţii micilor colindători.

Cu această ocazie, părintele paroh Costel Burlacu a vorbit celor prezenţi despre importanţa sărbătorii Naşterii Domnului Iisus Hristos şi a îndemnat ca în această perioadă să ne îndreptăm mai mult atenţia către aproapele nostru şi să aducem un strop de bucurie tuturor celor ce au nevoie de ajutor.

În continuare, un scurt concert de colinde a fost suţinut şi de Corul Evia al Parohiei Brâncuşi. Corala a luat numele insulei care adăposteşte racla cu moaştele Sfântului Ioan Rusul, ocrotitorul parohiei bucureştene. Corul Evia a lansat în anul 2010 un CD de colinde intitulat „Colindăm Colind“, în prezent fiind în lucru alte două CD-uri.

La final a fost organizată un moment festiv pentru copiii prezenți în lăcașul de cult, aceștia primind daruri din partea lui Moș Crăciun.

***

Construcţia centrului Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“, aflat în apropierea bisericii, a început în octombrie 2011, iar în noiembrie 2012, aşezământul şi-a de­schis porţile pentru micii beneficiari din cartierul ANL Brâncuşi. Centrul a fost sfinţit de sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului în anul 2013, de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Aici vin zilnic aproximativ 50 de copii, iar grădiniţa ce desfăşoară programe educative de calitate funcţionează cu program prelungit.

Comentarii Facebook


Știri recente

Preoții români din Serbia se formează pro-viață

O delegație formată din membri ai corpului profesoral de la Facultatea de Teologie din Timișoara s-a întâlnit la începutul săptămânii cu mai mulți preoți din Episcopia Daciei Felix, pentru un atelier pro-viață. Colocviul „Construim împreună…