Concert de colinde la Catedrala din Sibiu

Studenții Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu au susținut joi, 19 decembrie 2013, tradiționalul concert de colinde în Catedrala mitropolitană. La eveniment au participat Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, Preasfințitul Andrei Făgărășanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, decanul facultății sibiene, pr. prof. univ. dr. Aurel Pavel, cadre didactice, slujitori ai lăcașului de cult, studenți și credincioși. Studenții teologi au interpretat 15 colinde tradiționale, armonizate pe patru voci bărbătești. Coriștii au fost dirijați de pr. prof. univ. dr. Vasile Grăjdian, pr. lect. univ. dr. Sorin Dobre și diacon asist. dr. Dan Alexandru Streza.

Din repertoriu amintim colinde precum „Colo-n sus pe lângă lună”, „Toată legea creștinească”, „Maica Sfântă s-o pornitu”, „Slobozâ-ne gazdă-n casă” sau „Colindul lui Dumnezeu”.

În cuvântul de binecuvântare și de felicitare, IPS Mitropolit Laurențiu a amintit vechimea acestei tradiții de la Sibiu ca, în joia dinaintea Crăciunului, studenții să colinde în Catedrala mitropolitană, iar în duminica dinaintea marelui praznic, corul lăcașului de cult să încânte credincioșii cu un concert.”Aducem prețuire și mulțumire studenților noștri teologi și profesorilor care i-au pregătit. Ne dorim ca studenții să ajungă la starea de perfecțiune și am dorit să vedem ce se poate face peste nivelul mediu, iar în această seară au demonstrat cu prisosință că au atins un nivel înalt. Vă doresc să petreceți cu bucurie și cu multă râvnă sărbătorile sfinte. Să fiți bucurie părinților și comunităților de unde veniți, cântând de Crăciun și în bisericile parohiale”, a spus IPS Mitropolit Laurențiu potrivit mitropolia-aredealului.ro.

Comentarii Facebook


Știri recente