Concert de colinde în parohia Munteni Buzău I

Corala Sfântul Mare Mucenic Mina a Protopopiatului Slobozia a susținut un concert de colinde duminică, 22 decembrie 2013, în Parohia Munteni Buzău I, la invitația părintelui paroh Gheorghe Ardeleanu, potrivit sf-esc.ro.

La începutul concertului, preacucernicul părinte protopop Dumitru Drăghici a transmis binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor credincioșilor de aici. Doamna Florentina Loredana Dalian a prezentat recitalul de colinde al Coralei Protopopiatului.

Dirijați cu măiestrie de preacucernicul părinte Cătălin Stanciu, cei 25 de preoți coriști au interpretat tradiționalele: Bună dimineața la Moș Ajun, Sus boieri!, În locașul lui Crăciun, Moș Crăciun, Sorcova, și cântările religioase Mare fie-ți, Doamne, slava!, Doamne, pe noi miluiește-ne, Metanie.

Surpriza spectacolului a fost sceneta de Crăciun prezentată de copiii Grădiniței din Munteni Buzău, îndrumați de doamna educatoare. Enoriașii de toate vârstele au apreciat frumusețea colindelor și a compozițiilor religioase prin aplauze și mulțumiri.

Preacucernicul părinte Gheorghe Ardelean, gazda evenimentului, a mulțumit tuturor – credincioși, preoți și autorități locale – pentru reușita acestei seri de comuniune prin rugăciune și cânt sfânt.

Comentarii Facebook


Știri recente