Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din Municipiul Râmnicu Vâlcea a găzduit în miercuri seară, 16 aprilie, de la orele 18:00, Concertul coral religios „Iubite-voi Doamne”, susținut de Corul academic „Euphonia” al Filarmonicii de Stat „Ion Dumitrescu”, informează arhiram.ro
La pupitrul dirijoral s-au aflat maestrul Mihail Ștefănescu, directorul instituției cultural-muzicale vâlcene și profesorul Aurel Poenaru.
Spectacolul coral se încadrează în seria manifestărilor religioase dedicate Sărbătorilor Pascale, organizate de către Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” și Filarmonica „Ion Dumitrescu” din Municipiul Râmnicu Vâlcea, sub patronajul Arhiepiscopiei Râmnicului.
La audiția acestui regal de muzică eclezială pe armonii corale au fost prezenți părintele conf. univ. dr. Ilie Ivan, parohul Bisericii „Sfântul Ioan Botezătorul”, părintele prof. dr. Nicolae Proteasa, Directorul Seminarului „Sfântul Ierarh Nicolae” din Râmnicu Vâlcea, Părintele Constantin Olariu, inspector pentru catehizarea parohială în cadrul Arhiepiscopiei Râmnicului, enoriași ai parohiei și alți râmniceni.
La final părintele Ilie Ivan, parohul Bisericii „Sfântul Ioan Botezătorul” a felicitat întreaga formație corală pentru ambianța reușită, evidențiind importanța duhovnicească a cântărilor religioase în viața creștină.





