Concert coral la Catedrala mitropolitană din Timișoara

În seara zilei de 1 decembrie, la Catedrala mitropolitană din Timișoara, după slujba Acatistului Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, a avut loc un concert de colinde, susținut de trei formații corale din cadrul eparhiei. Evenimentul, prilejuit de Ziua Națională a României, a adus în fața credincioșilor timișoreni corul Facultății de Teologie din Timișoara, Grupul coral „Theoforos” al Arhiepiscopiei Timișoarei și grupul coral de copii al parohiei din Belinț, Protopopiatul Lugoj, informează „Ziarul Lumina”.

Aceștia au interpretat o serie de colinde și cântece naționale, în prezența a zeci de timișoreni, veniți cu bucurie la concertul ce deschide programul evenimentelor culturale închinate praznicului Nașterii Domnului în orașul de pe Bega.

Alături de credincioși, a participat la concert și Preasfințitul Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, însoțit de clerici ai Catedralei mitropolitane și consilieri de la Centrul eparhial.

În perioada 7-11 decembrie, la invitația Institutului Cultural Român de la Lisabona, Grupul coral „Theoforos” al Arhiepiscopiei Timișoarei va susține concerte de colinde în patru orașe portugheze, Lisabona, Santarém, Setúbal și Lagos. Turneul în Portugalia al Corului Theoforos este organizat de ICR Lisabona în colaborare cu Ambasada României la Lisabona și Parohia Ortodoxă Română din Portugalia.

Comentarii Facebook


Știri recente