Corul „Sfânta Maria” al Parohiei Giarmata Vii, din Protopopiatul Timişoara I, a aniversat astăzi împlinirea a zece ani de activitate, printr-un concert festiv de colinde şi cântece patriotice.
Evenimentul a avut loc în biserica parohială cu hramul “Naşterea Maicii Domnului”, în prezenţa a numeroşi credincioşi ai parohiei şi a oficialităţilor locale, care au sprijinit iniţiativa organizării concertului.
La invitaţia preotului paroh Vasile Suciu, bucuria aniversării a fost împărtăşită de alte şase formaţii corale bisericeşti de prestigiu din cuprinsul Arhiepiscopiei Timişoarei şi a Episcopiei Caransebeşului, dar şi de reputaţi artişti şi interpreţi din Banat. Totodată, la eveniment au fost prezenţi şi pr. Zaharia Pereş, consilier cultural al Arhiepiscopiei Timişoarei şi prof. Daniela Buzatu, inspector de religie în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş.
Cu acest prilej, fiecare cor a interpretat un număr de patru piese, atât colinde şi alte creaţii religioase, cât şi imne dedicate Marii Uniri de la 1 decembrie 1918.
Pentru a marca cei 10 ani de activitate, corul “Sfânta Maria” al Parohiei Giarmata Vii a lansat un album de colinde, sub coordonarea dirijorilor pr. prof. Nicolae Belean şi prof. Cezar Verlan.
În final, toţi participanţii au primit diplome şi premii aniversare, constând în reviste şi pliante editate de parohie şi câte o plachetă grafică dedicată unui de deceniu de activitate pe tărâm religios şi cultural al corului bisericesc din Giarmata Vii.