Comuniune românească în Regatul Norvegiei

Primele comunități pentru diaspora ortodoxă română din Scandinavia au fost constituite de părintele profesor Alexandru Ciurea la începutul anilor 70 ai secolului trecut și s-au limitat doar la Regatul Suediei, dar pentru nevoi pastorale atât părintele Ciurea, cât și urmașii săi răspundeau și cererilor credincioșilor români din celelalte țări ale Peninsulei Scandinave, informează „Ziarul Lumina de Duminică”. Despre o viață religioasă organizată a comunităților românești din Norvegia putem totuși să vorbim de relativ scurtă vreme.

Până la înființarea și numirea unui preot paroh la Oslo, nevoile duhovnicești ale credincioșilor români din capitala Norvegiei erau deservite de părintele Culai Enache de la parohia românească din Göteborg, Suedia. Slujbele erau ținute cu regularitate cam o dată pe lună, în funcție de nevoile și cerințele comunității. În anul 2005, un absolvent al Facultății de Teologie din Sibiu, care studiase între timp și în domeniul Literelor, a obținut o bursă de studiu în capitala Regatului Norvegiei. În cursul vizitelor pe care IPS Mitropolit Serafim le-a efectuat în nordul continentului a remarcat prezența teologului Marius Alin Țeican acolo, iar în timpul ultimului semestru de studii al anului 2007, Mitropolitul Serafim i-a propus acestuia să mediteze la ideea de a-și prelungi perioada de ședere și de studii la Oslo, ocupându-se în paralel și cu organizarea parohiei de aici. Astfel, în cursul unei vizite în România, a fost hirotonit diacon la Sibiu, pe 23 decembrie 2007, iar la 6 ianuarie 2008 la Nürnberg, preot. Prima Liturghie la Oslo a fost oficiată la 20 ianuarie 2007. Au fost mai multe probleme la început din cauza confuziei care se făcea între statutul de parohie și cel de asociație culturală, în contextul unor tulburări și neînțelegeri survenite în comunitatea românească din capitala Norvegiei.

Constituirea unei parohii de sine stătătoare

Noul Episcop al Europei de Nord, Preasfințitul Macarie, a ajuns prima oară la Oslo duminică, 14 septembrie 2008, de sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, iar cu acest prilej a săvârșit Sfânta Liturghie. În urma discuțiilor purtate cu membrii Consiliului Parohial și cu credincioșii de la Oslo, lucrurile au început să intre pe făgașul firesc al unei vieți parohiale depline, fiind constituită o parohie de sine stătătoare, cu hramurile ‘Învierea Domnului’ și ‘Sfinții Mucenici Ioan Valahul și Halvard Norvegianul’. Cu prilejul aceleiași vizite pastorale, PS Episcop Macarie, însoțit de pr. Marius Alin Țeican, a vizitat istoricul oraș Trondheim din nordul Norvegiei, considerat leagănul creștinismului norvegian, când s-au început demersurile pentru înființarea unei noi parohii pentru românii din partea de nord a Norvegiei, înființată în același an 2008, cu hramul ‘Sfinții Voievozi Ștefan cel Mare, Neagoe Basarab și Olav, creștinătorul Norvegiei’.

Lăcașul de închinare a reprezentat întotdeauna o problemă. Încă din vremea în care la Oslo slujeau preoți veniți din Suedia, erau folosite biserici luterane închiriate. Acest lucru a continuat până în 2008, nu în sensul în care de atunci încolo s-a obținut o locație proprie, ci locația obținută din 2008 oferă o mai mare lejeritate comunității românești să își organizeze serviciile religioase după propriile trebuințe și rânduieli. În timpul săptămânii poate fi oficiată Sfânta Liturghie pentru zilele de sărbătoare sau slujba Vecerniei, așa cum este cazul și pentru zilele de sâmbătă sau duminică. În aceeași capelă, pusă la dispoziție de comunitatea luterană, sunt săvârșite și eventualele botezuri, cununii sau parastase. Aria teritorială canonică acoperită de parohia din Oslo este zona orașului Oslo.

Colaborare cu ambasada românească

Încă de la începutul misiunii sale în Norvegia, preotul Marius Alin Țeican a avut un sprijin de mare nădejde în personalul diplomatic al țării noastre la Oslo și în special în persoana Excelenței Sale Cristian Istrate, ambasadorul român. Printre cei mai fervenți credincioși ai parohiei se numără personalul ambasadei. Au fost realizate numeroase proiecte împreună, începând cu ‘Școala de weekend’, proiect a cărui desfășurare a fost găzduită de la început de ambasada română și continuând apoi cu alte manifestări cultural-religioase. Unul dintre evenimentele importante din seria acestor manifestări, organizat la Oslo în data de 5 noiembrie 2010, de Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord și de Ambasada României în Regatul Norvegiei, a fost vernisajul expoziției de fotografie cu tema ‘Credința întrupată. Mănăstirile românești și viețuitorii lor’, care a avut loc la sediul Ambasadei României din Oslo.

La inițiativa Episcopului Macarie s-a înființat la Oslo Centrul pentru tineret ‘Sfântul Voievod Ștefan cel Mare’ și s-au organizat mai multe pelerinaje prin Centrul de pelerinaje Sfântul Cuvios Antipa al Episcopiei Europei de Nord, pe urmele Sfinților ortodocși scandinavi în episcopie, iar în afara episcopiei, două pelerinaje în Capadocia și la Locurile Sfinte, la care au participat preotul și credincioșii parohiei din Oslo.

Dialog cu tinerii

Unul dintre evenimentele majore ale Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord, găzduite de parohia ortodoxă română din Oslo, a fost întâlnirea cu tinerii ortodocși români din eparhie care formează Centrul pentru tineret ‘Sfântul Voievod Ștefan cel Mare’. Duminică, 9 mai 2010, s-a sărbătorit la Oslo hramul Parohiei Ortodoxe Române Învierea Domnului și Sfinții Mucenici Ioan Valahul (12 mai) și Halvard Norvegianul (15 mai). Cei doi martiri, ocrotitori ai comunității parohiale române din capitala Regatului Norvegiei, au fost prăznuiți în această duminică premergătoare pomenirii lor în calendarul creștin ortodox. Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Preasfințitul Ambrozie, Episcopul Giurgiului, Preasfințitul Macarie, Episcopul Europei de Nord, și Preasfințitul Emilian Lovișteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, înconjurați de un sobor de preoți.

Slujba Liturghiei a fost urmată de întâlnirea cu tema ‘Crezul Bisericii și sensul vieții noastre’, eveniment organizat de Centrul de tineret ‘Sfântul Voievod Ștefan cel Mare’ din Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord. Cu acest prilej, a fost transmis și mesajul de binecuvântare din partea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, anul 2010 fiind proclamat de Sfântul Sinod ‘Anul omagial al Crezului Ortodox și al Autocefaliei românești’. Ierarhii au purtat un dialog cu tinerii ortodocși români și de alte naționalități din Suedia, Danemarca și Norvegia prezenți la această manifestare duhovnicească, iar după agapa oferită de parohia ortodoxă română din Oslo s-a organizat un pelerinaj la moaștele Sfântului Rege Martir Olav, creștinătorul Norvegiei, păstrate în Biserica romano-catolică ‘Sfântul Olav’ din Oslo.

Comentarii Facebook


Știri recente