Comuniune liturgică în sobor arhieresc la hramul Catedralei din Deva. Icoana Maicii Domnului Tricherousa, așezată spre închinare

Un sobor de ierarhi a slujit în ziua sărbătorii Sfinților Apostoli Petru și Pavel la invitația Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, în Catedrala Episcopală din Deva, cu prilejul hramului locașului de cult.

În soborul condus de IPS Varsanufie, Episcopul Râmnicului, au slujit alături de Chiriarhul locului: PS Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, PS Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei și PS Daniil, Episcopul Daciei Felix, informează site-ul Arhiepiscopiei Râmnicului.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corala mixtă a Episcopiei Devei și Hunedoarei, dirijată de Arhid. Daniel Balea.

Credincioșii prezenți au putut aduce cinstire unei copii a icoanei Maicii Domnului Tricherousa (cu trei mâini) din Sfântul Munte, așezată în Catedrala din Deva cu prilejul acestei sărbători.

În cuvântul rostit la ceremonialul liturgic din 29 iunie 2017, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie le-a vorbit credincioșilor prezenți despre momentele importante din viața Sfinților Apostoli Petru și Pavel.

Ierarhul a amintit cât de grea a fost propovăduirea Evangheliei la început și a subliniat că Sfinții Apostoli sunt pildă vrednică de urmat până în zilele noastre în păstrarea dreptei credințe și mărturisirea acesteia, dar și în râvnă față de Biserică și dragoste de Dumnezeu și de aproapele.

La final, Preasfințitul Părinte Episcop Gurie a mulțumit ierarhilor și tuturor celor prezenți la hramul Catedralei Episcopale.

Preasfinția Sa a prezentat roadele duhnicești ale pelerinajului efectuat recent în Muntele Athos la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului Tricherousa .

Comentarii Facebook


Știri recente