Arhiepiscopia Alba Iuliei și Muzeul Național al Unirii organizează vineri și sâmbătă o nouă ediție a Simpozionului Național de Martirologie. Tema din acest an este dedicată memoriei martirice a Bisericilor în perioada comunistă, explorând suferințele și mărturiile de credință din acea vreme.
Evenimentul va reuni istorici, teologi, filologi, sociologi și cercetători și este organizat în parteneriat cu Facultatea de Teologie din Alba Iulia, Inspectoratul Școlar Județean Alba și Mănăstirea „Sfânta Cruce” din Aiud.
Structură și itinerariu
Simpozionul Național de Martirologie este structurat în două secțiuni: una academică, desfășurată vineri la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia, și secțiunea „Memoria”, care va avea loc sâmbătă la Mănăstirea „Sfânta Cruce” din Aiud.
Prima parte reunește specialiști în istorie și teologie pentru a analiza persecuțiile religioase din perioada comunistă, iar cea de-a doua aduce în prim-plan mărturii, lansări de carte și manifestări culturale dedicate memoriei celor care au suferit pentru credință.
Manifestarea va debuta vineri, la ora 9:00, la Facultatea de Teologie din Alba Iulia, cu o slujbă de Te Deum, oficiată în Paraclisul „Sfinții Trei Ierarhi” al instituției de învățământ.
Ulterior, deschiderea oficială va avea loc în Aula Mare „Dumitru Stăniloae”, iar de la ora 13:00, în Aula „Sfântul Simion Ștefan”, va avea loc lansarea cărții Monahismul ortodox românesc și modernitatea. De la Regulamentele Organice la Decretul 410.
Secțiunea „Memoria” a Simpozionului Național de Martirologie se va desfășura la Mănăstirea „Sfânta Cruce” din Aiud și va include mai multe momente culturale.
Vor fi lansate două volume dedicate suferinței din perioada comunistă: Părintele Liviu Galaction Munteanu. O biografie documentară, de pr. lect. univ. dr. Răzvan Perșa, și Reeducare și represiune în comunism. O istorie politică a închisorii Aiud, de dr. Dragoș Ursu.
Lucrările vor fi prezentate de specialiști în domeniu, iar evenimentul se va încheia cu un recital artistic susținut de elevii implicați în proiectul „Poezia mărturie din temnița comunistă”.

Foto credit: Arhiepiscopia Alba Iuliei