Astăzi, 18 ianuarie 2009, in Istanbul, la Biserica „Sfanta Muceniță Paraskevi-Prikidiu” din Arhiepiscopia Constantinopolului, locașul de cult în care Comunitatea Ortodoxă Română ‘Sfânta Treime’ din Turcia se adună, în fiecare duminică și sărbătoare, ca o Mică Românie la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, după oficierea sfintei slujbe, a avut loc comemorarea poetului național Mihai Eminescu.
La slujba parastasului și în cuvântarea sa, preotul Silviu State a comemorat, alături de poetul național al tuturor românilor, Mihai Eminescu, și pe simbolul românilor iubitori de neam, poetul Grigore Vieru.
La comemorare, alături de credincioșii obișnuiți ai Bisericii, au participat autorități din țară, de la Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” din Istanbul, prin domnul prof. Mihai Maxim, și scriitorul turc Ali Avi Narcin, renumit traducător în limba turcă a operei lui Eminescu, cu un elogiu adus poeziei eminesciene.