Comemorarea Generalului David Praporgescu – 100 de ani de la moartea sa eroică pentru reîntregirea neamului românesc

În filia General Praporgescu a parohiei Mircea Vodă din protopopiatul Niculițel, Episcopia Tulcii, a avut loc vineri 18 noiembrie 2016, un eveniment comemorativ în onoarea Generalului – erou David Praporgescu, distinsă personalitate a Armatei Române în Primul Război Mondial, ne-a precizat părintele, Felix Neculai, consilier cultural și de comunicații media al Episcopiei Tulcii.

Evenimentul a fost organizat de Episcopia Tulcii în parteneriat cu parohia Mircea Vodă și cu Fundația Nicolae Georgescu – Tulcea.

Manifestarea a fost precedată de o slujbă de pomenire oficiată în biserica din localitate de Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, înconjurat de un sobor de preoți. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a adresat un cuvânt omagial la adresa generalului David Praporgescu. În continuare, a urmat o alocuțiune susținută de părintele Felix Neculai, consilier eparhial, și de prezentarea Gen. David Praporgescu – In memoriam, susținută de către Nicolae Georgescu.

La eveniment au fost prezenţi reprezentanți ai autorităților locale (Primăria Cerna) enoriași din localitate precum și preoți din parohiile învecinate.

Manifestarea a fost însoțită și de un recital de poezie, în cadrul căruia o elevă din localitate a rostit, între altele, o poezie patriotică descoperită în anul 1916 în ranița unui soldat căzut la datorie alături de gen. David Praporgescu pe înălțimea Coți (Olt).

În cadrul evenimentului au fost prezentate și o serie de documente care ilustrează chipul generalului Praporgescu, crucile ridicate post-mortem în perioada 1925 -1925, în memoria sa, la Câineni (Vâlcea), precum și un album de fotografii inedite cu aplicații, parade și evenimente ale soldaților români în anii de după Primul Război Mondial.

Manifestarea este o extindere a proiectului publicistic și comomorativ al  Episcopiei Tulcii intitulat Jertfa preoților dobrogeni în Primul Război Mondial de evocare a personalităților bisericești sau laice, care au luptat și s-au jertfit pentru Reîntregirea Patriei în Primul Război Mondial.

Viața și activitatea generalului David Praporgescu a fost evocată în paginile revistei eparhiale Cuvânt Bun al Episcopiei Tulcii în luna octombrie 2016 la împlinirea a exact a un centenar de la moartea sa.

Vechea localitate Iaila, a primit numele General Praporgescu în anii 1920 -1921, la numai câțiva ani de  la încheierea primei conflagrații mondiale, nume pe care și l-a păstrat până astăzi.

Comentarii Facebook


Știri recente