Coliturghisire arhierească la Mănăstirea Vodița

Un număr mare de credincioși au participat în Duminica Sfinților Români la Sfânta Liturghie oficiată la Mănăstirea Vodița. Slujba a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului şi Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei.

Răspunsurile la strană au fost oferite de grupul psaltic Sfântul Gheorghe de la Catedrala Episcopală din Turnu Severin.

La finalul Sfintei Liturghii cei doi arhierei au citit rugăciuni de dezlegare și pentru izbăvirea de boli. De asemenea, Părintele Protosinghel Ioanichie Nicolăescu, starețul Mănăstirii Vodița, fost hirotesit la rangul de arhimandrit.

În cuvântul de învățătură rostit în data de 18 iunie 2017, Episcopul Caransebeșului a vorbit celor prezenți despre urmele de sfințenie lăsate de Sfântul Nicodim cel Sfințit la Vodița și Tismana, informează site-ul oficial al Eparhiei.

La rândul său, Episcopul Severinului și Strehaiei a mulțumit Preasfințitului Părinte Lucian pentru cuvântul duhovnicesc de la finalul Sfintei Liturghii.


Mănăstirea Vodiţa este un important monument istoric şi de arhitectură din Oltenia, fiind cea mai veche ctitorie voievodală atestată documentar. Cel dintâi aşezământ a fost o mănăstire de călugări întemeiată între anii 1364-1370 de Sfântul Nicodim.

Lăcașul de cult a fost refăcut de Radu cel Mare în jurul anului 1500 şi de Cornea Brăiloiu în 1689, dar a cunoscut o perioadă de decădere după războiul austro-turc din 1718.

Mănăstirea Vodiţa a fost reînfiinţată în anul 1990 când a fost începută restaurarea ctitoriei voievodale şi s-a construit un corp de chilii pentru desfăşurarea vieţii de obşte.

La această mănăstire a fost copiat un tetraevanghel slavon miniat, cel mai vechi manuscris din Ţara Românească.

Comentarii Facebook


Știri recente