Colinde tradiționale pentru românii din Bihorul Unguresc

Potrivit unei tradiții instituite de câțiva ani, în zilele acestea are loc o manifestare dedicată prezentării colindului și obiceiurilor de Crăciun românești la românii din județul Hajdu Bihor (sau Bihorul Unguresc) din Ungaria, mai văduviți din punctul de vedere al posibilității de a-și putea menține identitatea românească. Acest „maraton” al colindului românesc este organizat de către Centrul de Informare și Documentare al Autoguvernării pe Țară a Românilor din Ungaria și Oficiul Autoguvernării pe Țară a Românilor din Ungaria, reprezentate prin Domnul Director al acestui oficiu, Tiberiu Iuhas și Domnul Mihai Cerhati, ambii din Giula și sprijinit de către instituții românești din Făget (din cadrul Arhiepiscopiei Timișoarei), între care menționăm Biblioteca Orășenească din Făget, condusă de către Domnul Director Ioan Olteanu, informează Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.

În cadrul acestei manifestări, în care au fost implicate și autoritățile locale, respectiv primari, viceprimari sau conducători ai Autoguvernărilor Minoritare Românești, precum și conducători ai școlilor românești din aceste localități, în ziua de 15 decembrie a.c., grupul de colindători din Topa de Sus (județul Bihor, din România), însoțiți de preotul lor paroh, precum și interpreți de muzică instrumentală din Făget au colindat pe românii din localitățile Săcal, Apateu, Bedeu și Pocei. În ultimele două dintre aceste localități, alături de maghiari și alte minorități, trăiesc și credincioși români care mai vorbesc limba română, dar aparțin cultului greco-catolic. La această manifestare de astăzi colindătorii din România au fost însoțiți de către Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, care a fost alături de Domnii Ioan Olteanu din Făget, Tiberiu Iuhas și Mihai Cerhati din Giula și de toți credincioșii care au primit cu mare bucurie colindele și obiceiurile românești prezentate.

În data de 16 decembrie, colindătorii din România vor duce vestea cea bună a Nașterii Domnului la instituțiile românești din Giula, între care se numără, bineînțeles și Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria.

Comentarii Facebook


Știri recente