Colindători la Centrul social creştin al Arhiepiscopiei Târgoviştei

La Centrul Social Creştin al Arhiepiscopiei Târgoviştei, au fost primite, vineri, 19 decembrie 2014, mai multe grupuri de colindători din Municipiul Târgovişte, reprezentând copii din cartierele oraşului, dar şi asociaţii sau fundaţii caritabile, după cum informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviştei.

Pc. Pr. Cons. Adrian Rada a oferit tuturor colindătorilor daruri generoase şi le-a transmis binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Nifon.

Menţionăm faptul că în cadrul Centrului Social Creştin funcţionează: Centru de Consiliere, care va oferi asistenţă psihologică pentru copil şi familie, consiliere pentru eradicarea violenţei familiale, informare şi orientare antidrog, consiliere socială şi juridico-administrativă şi asistenţă social-filantropică; Centrul pentru tineret, care va sprijini formarea voluntarilor pentru diferite activităţi; spaţiu pentru activităţi de creaţie, serviciu de informare şi documentare pentru tineret; şi Centrul de formare profesională, acreditat CNFPA, pentru ocupaţiile: animator socio-educativ şi lucrător social.

Comentarii Facebook


Știri recente