Colegiul Național „Preparandia – Dimitrie Țichindeal” din Arad aniversează 204 ani de la înființare

Colegiul Național „Preparandia – Dimitrie Țichindeal” Arad a împlinit miercuri,15 noiembrie 2016,  204 ani de la înființare. Cu acest prilej, în cadrul instituției de învățământ au avut loc mai multe acțiuni. Cea mai importantă dintre ele a fost sfințirea unui clopot care va anunța începutul și sfârșitul orele de curs, notează site-ul oficial al Arhiepiscopiei Aradului.

Slujba de sfințire a fost oficiată de părintele Gheorghe Gligor, fost cadru didactic al acestei școli, și de părintele Călin Dragoș, fost elev al școlii și implicat în realizarea acestui proiect.

La ceremonie au luat Sorin Haiduc, directorul instituției,  profesorii și elevii școlii ai școlii arădene, precum și reprezentanți ai ISJ Arad și ai Asociației Preparandia, care a sprijinit financiar proiectul.

Clopotul a fost realizat în Germania, după metoda tradițională, utilizată de secole și poartă pe el chipul „seniorului școlii”, Dimitrie Țichindeal, precum și efigia școlii, devenind astfel un simbol pentru Școală.

După slujba de sfințire, în sala festivă a liceului, a avut loc o manifestare cultural-artistică, realizată de elevii școlii. Manifestarea a cuprins trei comunicări: prima a tratat personalitatea și activitatea Mitropolitului Antim Ivireanul, omagiat anul acesta în Patriarhia Română, de la a cărui moarte martirică se împlinesc 300 de ani, iar celelalte două, au portretizat doi dascăli din trecutul școlii, de la a căror moarte se împlinesc 75 de ani – Terențiu Olariu și Adam Dragoș.

Evenimentul a continuat cu un program artistic și coral care a implicat elevi din mai multe clase de gimnaziu și de liceu.

Comentarii Facebook


Știri recente