Colectă organizată în Parohia Ogrezeni din Protopopiatul Bolintin

În urma apelului de solidaritate făcut de Episcopia Giurgiului pentru frații creștini afectați de inundațiile de la sfârșitul lunii iulie, Parohia Ogrezeni din Protoieria Bolintin, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Ambrozie, a organizat o amplă acțiune de ajutorare a sinistraților din satele afectate de aceste inundații, informează episcopiagiurgiului.ro.

În cadrul acestei acțiuni au fost colectate alimente neperisabile și alte ajutoare pentru cei aflați în nevoie. Pentru a veni în sprijinul celor aflați în suferință, părintele paroh Palea Niculae s-a deplasat cu sprijinul domnului Jigani Iulian, în Parohia Vaideeni II din comuna Vaideeni, județul Vâlcea, unde a predat părintelui paroh Lăzăroiu Aron cele colectate: 140 de pâini, faină, mălai, paste făinoase, orez, ulei, zahăr, covrigi, cozonaci, conserve, apă plată, apă minerală, cereale, paturi și îmbrăcăminte.

Comentarii Facebook


Știri recente