Colaborare pentru cercetarea academică

Conducerea Facultății de Teologie Justinian Patriarhul din Capitală a semnat, astăzi, 25 februarie 2013, un parteneriat de colaborare cu Saint Vladimir†™s Orthodox Theological Seminary din New York.

Acordul presupune realizarea de proiecte științifice de cercetare comune între cele două instituții, precum și schimbul de experiență între studenți. Protocolul a fost semnat de decanul Facultății bucureștene, părintele profesor Ștefan Buchiu și de omologul său american, părintele profesor John Behr, în prezența Arhiepiscopului Ortodox Român al celor două Americi, după cum informează Radio TRINITAS.

Înaltpreasfințitul Nicolae și-a exprimat, cu acest prilej, speranța că parteneriatul va contribui la recrutarea de noi preoți misionari pentru parohiile Arhiepiscopiei noastre din America: „Vorbim de studenți, de absolvenți de teologie de fapt, licențiați în teologie care pot continua studiile la Facultatea Sfântul Vladimir din New York. Aceștia pot petrece un semestru sau mai multe acolo sau chiar trei ani cât este un curs întreg de masterat, iar dintre ei să-i selectăm pe cei potriviți, pe cei care au un simț misionar, pe cei care pot să ne ajute în misiunea pe care o împlinim în Statele Unite și în Canada. Sperăm ca pe viitor cât mai mulți absolvenți de teologie din București să ajungă la New York și să ne ajute în misiunea noastră. Chiar în timpul studiilor să fie prezenți în parohii și mai apoi după absolvire să fie viitorii noștri preoți”.

Reprezentantul Facultății de Teologie americane, părintele decan John Behr, a declarat, la rândul său, că parteneriatul încheiat între cele două instituții va conduce la cunoașterea și valorificarea Ortodoxiei românești, alături de cea a celorlalte popoare: „În America sunt prezente toate Bisericile Ortodoxe din întreaga lume și ceea ce dorim noi este ca toate aceste tradiții teologice să fie bine reprezentate și să fie bine valorificate. Înțelegem această colaborare ca fiind în folosul tuturor. Calitatea Bisericii Ortodoxe în definitiv este aceea de a fi sobornicească, adică de a îmbrățișa pe toți de aceea noi ne gândim că studenții români care vor urma programul de studii în America se vor îmbogăți prin cunoașterea acelei tradiții. De asemenea, și cei care vor veni aici cu toții se vor îmbogăți prin aprofundarea tradiției proprii și cunoașterea tradiției țării în care sunt trimiși. De asemenea, se va îmbogăți viața nu doar a studenților, ci și a cadrelor didactice care vor avea ocazia să predea acolo, să aibă contact cu colegii din cadrul universităților americane, dar și cu studenții americani. Va fi deci o ocazie de a se îmbogăți și această viață dinamică la nivel academic”.

„În primul rând vom organiza proiecte comune de cercetare pe care le vom materializa într-o serie de studii, de cărți. Vom organiza împreună conferințe. Pe de altă parte, vom stabili o relație directă între bibliotecile celor două facultăți pentru a realiza un schimb de reviste, de cărți, de literatură, de dicționare care ne interesează pentru studenții noștri. Nu în ultimul rând, vor fi profesori de la noi care vor ține cursuri și la fel din partea dânșilor. De asemenea, vom avea schimb de studenți la nivel de master în special”, a declarat pentru TRINITAS TV Pr. Ștefan Buchiu, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din București.

Protocolul a fost încheiat pe o perioadă de cinci ani, cu posibilitatea reînnoirii după ce aceasta va expira.

Comentarii Facebook


Știri recente