Club de lectură pentru copii inaugurat la o parohie din Călărași

Parohia Prozanic din județul Călărași a inaugurat duminică un club de lectură dedicat copiilor. Activitatea se desfășoară în cadrul Concursului Național Catehetic „Hristos – Cuvântul care vindecă”.

Clubul de lectură se numește „Lectura este ‹medicaţia› care se poate administra pe termen îndelungat şi nu are efecte secundare” și este coordonat de Preotul paroh Niță Ștefan Cătălin de la Parohia „Sfântul Gheorghe”, Prozanic.

În deschiderea întâlnirii clubului de lectură, Părintele Niță Ștefan Cătălin le-a vorbit copiilor despre importanța lecturii, despre lectura rugăciunii și despre cultura dobândită prin aceasta despre Dumnezeu și Biserica Sa.

Preotul le-a explicat copiilor prezenți faptul că „lecturarea textelor biblice îmbogățește mintea și sufletul de cunoașterea lui Dumnezeu, cunoaștere ce pleacă de la voința omului și se concretizează prin rugăciunea neîncetată”.

Doamna Ștefana Durlan, profesoară de Religie, împreună cu preotul paroh au pregătit o serie de activități de încurajare a cititului și de stimulare a interesului pentru carte în rândul elevilor. La finalul activității, copiii au primit cărți și reviste cu caracter religios.

Foto credit: Preot Niță Ștefan Cătălin

Comentarii Facebook


Știri recente