Clericii din protopopiatul Roman s-au reunit în sinaxă | IPS Ioachim a prezidat întâlnirea

Preoţii din Protopopiatul Roman s-au reunit miercuri în sinaxă sub preşedinţia Arhiepiscopului Romanului şi Bacăului. În deschiderea întâlnirii clericii au participat la slujba Acatistului Sf. Antipa de la Calapodeşti şi la Sfânta Liturghie oficiate de IPS Ioachim.

Evenimentul liturgic a debutat cu procesiunea preoților romașcani de la Catedrala arhiepiscopală la Paraclisul din incinta Centrului eparhial, închinat Sfântului Antipa de la Calapodești, ocrotitorul eparhiei, unde ierarhul a săvârșit slujba acatistului sfântului. Apoi, soborul preoților  s-a deplasat spre sfântul lăcaș mușatin închinat Cuvioasei Parascheva pentru participa la Sfânta Liturghie. În cadrul slujbei au fost pomeniți făuritorii Marii Uniri în contextul Anului comemorativ 2018.

În omilia rostită la finalul Liturghiei, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a vorbit preoților despre „importanța liturgică, teologică şi soteriologică a sinaxei, care adună în jurul Potirului euharistic clerul şi poporul cel binecredincios al lui Dumnezeu”.

„În fiecare început de an ne întâlnim în Liturghie pentru a ne hrăni și adăpa cu Trupul și Sângele Domnului. Prezența preoților romașcani la această a șasea sinaxă anuală este un semn al dragostei ce ne așază în jurul Potirului euharistic din care gustăm pentru a deveni cosangvini cu Hristos”, a subliniat ierarhul.

Tot cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a vorbit despre motivația regăsirii în sinaxă a soborului preoților la Sfânta Liturghie .

„În primul rând ea ne arată că toți slujitorii altarelor suntem în comuniune euharistică și că în noi transpare orice lucrare sfântă. Apoi, ea are scopul de a ne împrospăta gesturile ce însoțesc ritualul liturgic al slujbei în sobor a preoților. Ea este importantă, de asemenea, și pentru că ne reamintește că suntem trimiși ai lui Hristos pentru a vesti Împărăția Lui și pentru a trăi prezența Lui în viața liturgică și misionară a Bisericii”, a explicat Înaltpreasfinţia Sa.

Nu au fost uitate nici activitățile cultural-catehetice, social-filantropice și patrimoniale din protopopiatul Roman fiind evidențiate parohiile care s-au evidenţiat în acest sens, dar și celelalte parohii care au fost îndemnate părintește să urmeze exemplul comunităților dinamice implicate în viața contemporană.

Foto credit: Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

Comentarii Facebook


Știri recente