Clerici de pe ambele maluri ale Prutului au slujit cu Episcopul de Bălți: Protocol de înfrățire

Clerici de pe ambele maluri ale Prutului au semnat săptămâna trecută un protocol de înfrățire la Biserica „Sf. Ioan Botezătorul” din Glodeni, Republica Moldova. Cu acest prilej, Episcopul de Bălți a slujit pentru prima dată în acest lăcaș de cult păstorit de 15 ani de parohul Ioan Mileac.

Din sobor a făcut parte un grup de preoți din Protopopiatul Dorohoi (Arhiepiscopia Iașilor), conduși de Preotul Ionuț-Ștefan Apetrei, protopopul de Dorohoi, informează Biroul de presă al Episcopiei de Bălţi pe pagina oficială de Facebook.

Protocolul de înfrățire între Protopopiatul Bălți și Protopopiatul Dorohoi a fost semnat la finalul Sfintei Liturghii de preotul Dorian Revenco, protopopul de Bălți și preotul Ionuț-Ștefan Apetrei, protopopul de Dorohoi.

Ceremonia a avut loc în prezența Excelenței Sale domnul Adrian-Mihail Tican, Gerantul interimar al Consulatului General al României la Bălți. Acesta a felicitat familia părintelui Ioan și a făcut cunoscute celor prezenți obiectivele Consulatului de la Bălți, care constau în deservirea calitativă și la timp a cetățenilor.

După Sfânta Liturghie a fost oficiată și o slujbă de Te Deum pentru binefacerile revărsate de Dumnezeu asupra familiei Părintelui Ioan Mileac, care a aniversat 25 de ani de la căsătorie.

Preasfințitul Părinte Antonie i-a felicitat pe părintele Ioan și pe doamna preoteasă, amintind totodată și gestul părintelui din luna ianuarie, când a ieșit din structura Bisericii Ruse și a aderat la Mitropolia Basarabiei.

„Dumneavoastră, luminați de Duhul Sfânt, Duhul Adevărului și al Unității ați ales adevărul și lumina și ați decis să treceți la Mitropolia Basarabiei. Ce poate fi mai frumos, decât să te afli în adevăr și lumină? Felicitări!”, a spus Episcopul de Bălți.

Ierarhul i-a mulțumit părintelui Ioan Mileac pentru slujirea jertfelnică și pentru implicare  în promovarea adevărului bisericesc în Republica Moldova și i-a acordat ordinul eparhial „Credință și Dăruire”.

În continuare, PS Antonie a oficiat slujba de sfințire a Centrului social din cadrul parohiei.

Comunitatea „Sfântul Prooroc Ioan Botezătorul” din orașul Glodeni a aderat la Mitropolia Basarabiei în data de 25 ianuarie 2024. În data de 1 aprilie 2024, a fost înregistrată la Agenția de Servicii Publice ca parte componentă a Mitropoliei Basarabiei.

Foto credit: Facebook / Episcopia de Bălți


Știri recente