Cinstirea Sfintei Teodora de la Sihla în Eparhia Iașilor

Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla, care a viețuit în munții Neamțului, este sărbătorită mâine de Biserica noastră. În mai multe biserici din Arhiepiscopia Iașilor, această sfântă va fi sărbătorită în mod deosebit, informează „Ziarul Lumina”.

Una dintre cele mai reprezentative mănăstiri din județul Neamț, Mănăstirea Sihăstria, se pregătește de sărbătoare. Biserica „Sfânta Teodora de la Sihla” a acestei așezări monahale, ridicată după canonizarea sfintei din 1992, îi așteaptă de credincioșii din toate părțile țării și nu numai. Așa cum este tradiția din ultimii șase ani, Sfânta Liturghie va fi săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, înconjurat de un sobor de ierarhi, preoți și diaconi. Zi deosebită va fi mâine și la Mănăstirea Sihla din județul Neamț, în apropierea căreia se află peștera în care a viețuit Sfânta Teodora de la Sihla. În această seară, după slujba Privegherii, va avea loc o procesiune de la biserica așezării monahale spre peștera Sfintei. În fața procesiunii vor fi purtate în mâini icoane, prapuri, cruci și lumânări. Credincioșii vor petrece în jurul peșterei toată noaptea – se vor ruga și vor cânta. Pe parcursul traseului se vor face popasuri pentru a se rosti ectenii, iar la peștera Sfintei soborul de preoți va citi Acatistul Sfintei Teodora de la Sihla. Mâine-dimineață, pelerinii vor participa la Sfânta Liturghie care va fi săvârșită în altarul de vară al mănăstirii. Tot mâine, la orele serii, la Mănăstirea Sihla este așteptat Înaltpreasfințitul Părinte Teofan. În fiecare an, Înaltpreasfinția Sa, alături de alți ierarhi prezenți la sărbătorile sfinților nemțeni, citește Acatistul Sfintei Teodora în peștera sfintei.

Hram va fi mâine și la Schitul „Sfânta Teodora de la Sihla” al Mănăstirii Sihăstria, aflat în localitatea Moțca, Codrii Pașcanilor, județul Iași. Tot mâine, își va serba al doilea hram Biserica „Adormirea Maicii Domnului” – Galata din Iași, care este ocrotită și de Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla.

Comentarii Facebook


Știri recente