„Cine combate Biserica numai român nu e”. Comemorare Mihai Eminescu 128 ani de la trecerea în veşnicie

S-au împlinit astăzi 128 ani de când poetul nepereche al neamului românesc a trecut la Domnul.

El a fost al VII-lea din cei 11 copii ai căminarului Gheorge Eminovici, provenit dintr-o familie de țărani români din nordul Moldovei și al Ralucăi Eminovici, născută Jurașcu, fiică de stolnic din Joldești. Își petrece copilăria la Botoșani și Ipotești, în casa părinteasca și prin împrejurimi, într-o totală libertate de mișcare și de contact cu oamenii și cu natura.

Geniul literaturii româneşti are cuvinte elogioase la adresa Bisericii noastre, evidenţiind că Biserica a plămădit și a păstrat limba română, apărând o limbă de origine latină aici la Dunăre, și păstrând unitatea lingvistică și spirituală a poporului român, mai ales păstrând identitatea sa în fața multor popoare migratoare și a unor vecini de alt neam.

Biserica răsăriteană e de optsprezece sute de ani păstrătoarea elementului latin de lângă Dunăre. Ea a stabilit şi unificat limba noastră într-un mod atât de admirabil, încât suntem singurul popor fără dialecte propriu-zise; ea ne-a ferit de înghiţirea prin poloni, unguri, tătari şi turci, ea este încă astăzi singura armă de apărare şi singurul sprijin al milioanelor de români cari trăiesc dincolo de hotarele noastre. Cine-o combate pe ea şi ritualele ei poate fi cosmopolit, socialist, nihilist, republican universal şi orice i-o veni în minte, dar numai «român» nu e (M. Eminescu, Opere, vol. X, Editura Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti, 1989).

Patriarhul Daniel a explicat că Mihai Eminescu reprezintă modelul românului dornic de cunoaștere și în același timp fidel și păstrător al identității sale. Mihai Eminescu reprezintă un român foarte bine ancorat în tradiția poporului, foarte convins, adesea acuzat că este prea naționalist, dar în același timp cu o deschidere universală extraordinară.

El nu s-a temut că se pierde dacă dialoghează cu toate culturile. A apărat cultura națională, dar a deschis-o spre universal. Acesta este specificul românului sănătos și integru care nu se teme de dialog izolându-se, dar nici nu se pierde în dialog dizolvându-și identitatea. Mihai Eminescu a fost și rămâne modelul românului dornic de cunoaștere și în același timp fidel și păstrător al identității sale, a mai subliniat Preafericirea Sa.

Poetul Mihai Eminescu s-a născut în 15 ianuarie 1850 la Botoșani şi a trecut la cele veşnice în 15 iunie 1889 la București.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente