Cincisprezece elevi din Soroca, în vizită la Centrul eparhial din Buzău

Cincisprezece elevi și șase cadre didactice din orașul Soroca, Republica Moldova, au efectuat, marți, 19 aprilie 2016, o vizită la Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, informează Dragoş Olteanu, purtătorul de cuvânt al Eparhiei. Împreună cu o delegație de la Colegiul Național Bogdan Petriceicu Hașdeu din Buzău, coordonată de dna prof. Elena Năstăsoiu, aceștia au avut ocazia să cunoască mai multe despre istoria, cultura și spiritualitatea creștină de la Curbura Carpaților, prin vizitarea unor obiective bisericești importante: Catedrala arhiepiscopală Înălțarea Domnului și Sfinții Trei Ierarhi, Catedrala voievodală Adormirea Maicii Domnului și Muzeul bisericesc eparhial. Tinerii au fost întâmpinați, la vechea catedrală, de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, care le-a adresat un cuvânt părintesc de binecuvântare și mulțumire.

„Astăzi, am avut bucuria să primesc, în Catedrala voievodală, un grup de elevi și profesori din orașul Soroca de peste Prut. Ei se află în Eparhia noastră cu prilejul desfășurării unui proiect, menit să întărească relațiile frățești dintre românii din această zonă a țării și cei din Republica Moldova, respectiv din Soroca, un oraș care este înfrățit cu Buzăul de mai multă vreme. În desfășurarea proiectului, un rol foarte important îl îndeplinesc elevi și profesori de la Colegiul Național «Bogdan Petriceicu Hașdeu» din Buzău. Ne-am bucurat că acești tineri minunați din Basarabia ne-au vizitat Eparhia și că au cunoscut o pagină frumoasă din istoria Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei. Având vârste cuprinse între 15 și 19 ani, în cuvântul pe care li l-am adresat, am abordat problemele și provocările societății contemporane, cărora ei trebuie să le facă față. I-am îndemnat să fie foarte atenți la ceea ce li se oferă pe diferite căi, să fie ascultători de părinți, de profesori și, mai ales, să nu-și uite niciodată limba și credința ortodoxă strămoșească“, a spus Chiriarhul Buzăului și Vrancei.

La finalul întâlnirii, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian le-a oferit elevilor și profesorilor însoțitori volumul de poezii În Grădina Ghetsimani al lui Vasile Voiculescu, mai multe numere din revista eparhială Glasul Adevărului și Agenda tânărului ortodox 2016. Totodată, ierarhul a primit din partea oaspeților de peste Prut trei cărți despre istoria Basarabiei.

Acțiunea face parte din proiectul Fratele meu de peste Prut, demarat, în anul 2009, de dna prof. Elena Năstăsoiu, de la Colegiul Bogdan Petriceicu Hașdeu din Buzău. Obiectivul general al proiectului este educația pentru receptarea valorilor democratice, culturale, morale și istorice.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente