Chiriarhul Dunării de Jos prezent la hramul Bisericii Sfântul Atanasie Patelarie din Galați (FOTO)

În ziua a doua din luna mai, Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfântului Ierarh Atanasie Patelarie, Patriarhul Constantinopolului. Acest sfânt a slujit la jumătatea secolului al XVII-lea, timp de doisprezece ani la Mănăstirea Sfântul Nicolae din Galaţi.

Cu prilejul acestei sărbători, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a oficiat Sfânta Liturghie la altarul de vară al bisericii gălăţene închinată Sfântului Atanasie, informează site-ul oficial al Eparhiei.

La slujba din 2 mai 2017, credincioșii prezenți au avut ocazia de a aduce cinstire Icoanei Sfântului Ierarh Atanasie ce conţine un fragment din moaştele sale, adusă de Chiriarh în parohia gălățeană.

După Sfânta Liturghie au fost împărțite sute de pachete cu alimente tradiţionale pregătite în cadrul parohiei. Acestea au fost destinate atât celor prezenți la hramul bisericii cât și persoanelor cu posibilități financiare limitate din cadrul comunității.

***

Sfântul Ierarh Atanasie a trecut la Domnul în 1654, în Ucraina, sfintele sale moaşte păstrându-se întregi, aşezate pe tron arhieresc, în Catedrala Mitropolitană din Harkov.

Comentarii Facebook


Știri recente