Marți, 6 decembrie 2016, Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Mitropolitul Ortodox Român al celor două Americi, a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala Mitropolitană din Chicago împreună cu un sobor de preoți.
Mitropolitul și-a serbat astăzi ocrotitorul spiritual. Ierarhul a rostit în cadrul Sfintei Liturghii rugăciuni de mulțumire pentru harul revărsat de Dumnezeu asupra sa și asupra credincioșilor păstoriți. În cuvântul de învățătură a vorbit despre viața și minunile Marelui Ierarh al Mirelor Lichiei.
În seara aceleiași zile, a avut loc slujba de Te-Deum, urmată de o agapă frățească pentru credincioșii din Chicago care au dorit să îl felicite pe păstorul lor cu ocazia zilei numelui.
***
Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae s-a născut la data de 15 aprilie 1967. A urmat şcoala elementară în oraşul natal și Facultatea de Teologie Ortodoxă Sfântul Andrei Şaguna din Sibiu. În anul 1997, Înaltpreasfinția Sa a fost hirotonit diacon, iar apoi preot celib de către Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei şi Europei Centrale. În data de 10 noiembrie 2001 Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae a susţinut teza de doctorat cu subiectul „Probleme de psihologie la Evagrie Ponticul” obţinând titlul de doctor în teologie, iar în 18 decembrie 2001 a depus voturile monahale la mănăstirea Radu Vodă din Bucureşti.
În data de 14 iulie 2002, Arhim. Nicolae Condrea a fost hirotonit și instalat ca Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din cele două Americi, de către Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist. În 28 octombrie 2016 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat ridicarea la demnitatea de Mitropolit Ortodox Român a celor două Americi a IPS Arhiepiscop Nicolae.
Ceremonia de ridicare la demnitatea de Mitropolit al Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi a avut loc la Catedrala Patriarhală din București în data de 30 octombrie 2016, fiind oficiată de PF Părinte Patriarh Daniel, urmând ca ceremonia de instalare în scaun să aibă loc anul viitor la Chicago.