Șapte sute cincizeci de reprezentanți ai Bisericilor ortodoxe, protestante, anglicane și vechi catolice din Europa se reunesc între 15-21 iulie 2009 la Lyon, Franța, pentru a XIII-a Adunare a Conferinței Bisericilor Europene (CBE). Reuniți în jurul temei „Chemați la o singură nădejde în Hristos”, delegații celor 120 de Biserici membre și ai celor 40 de organizații asociate, împreună cu observatori și oaspeți, vor analiza activitatea CBE și a Comisiilor acesteia de la cea de-a XII-a Adunare (Trondheim, Norvegia, 2003), vor stabili prioritățile pentru următorii șase ani, vor reflecta asupra unei posibile „viziuni” a mișcării ecumenice în următoarele două decenii și vor sărbători a cincizecea aniversare a CBE. Adunarea își începe lucrările miercuri, 15 iulie 2009, la ora 14:30, cu o slujbă de Te Deum în biserica istorică „St. Bonaventure” (place des Cordeliers, Lyon 2). Participanții vor fi primiți de Cardinalul Philippe Barbarin, Arhiepiscopul Lyonului, și de Părintele Athanase Iskos, reprezentând consiliul local al Bisericii, CREL. Predica va fi rostită de Arhiepiscopul Anastasios, întâistătătorul Bisericii Ortodoxe a Albaniei, urmată de mărturia Doamnei Victoria Kamondji, vicepreședintele Federației Protestante din Franța. După slujbă, participanții se vor întoarce la Centrul de Conferințe al Cité Internationale de Lyon, locul de desfășurare al Adunării. Lucrările Adunării vor avea loc în zilele următoare, constând în sesiune plenare, grupe de lucru, audieri și seminarii, precum și rugăciuni. Fiecare zi a lucrărilor Adunării va avea un obiectiv diferit:
– Joi, 16 iulie, va fi „Ziua Nădejdii”, cu reflecții asupra temei Adunării
– Vineri, 17 iulie, va fi „Ziua Viziunii”, prilej de evaluare a viitorului mișcării ecumenice în Europa
– Sâmbătă, 18 iulie, participanții vor discuta despre prioritățile CBE pentru următorii șase ani
– Duminică, 19 iulie, se va marca sărbătorirea a 50 de ani a CBE
– Luni, 20 iulie, va fi ultima zi dedicată lucrărilor, iar participanții vor pleca marți, 21 iulie
Mai mulți vorbitori se vor adresa Adunării. Printre aceștia se află Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu al Constantinopolului și Episcop Wolfgang Huber, Președintele Bisericii Evanghelice din Germania. Pentru a consulta lista completă a vorbitorilor și programul detaliat, puteți accesa site-ul web al Adunării la adresa assembly.ceceurope.org.
Biroul de Presă al celei de-a XIII-a Adunări a Conferinței Bisericilor Europene