Copii de toate vârstele au vestit, zilele acestea, Nașterea Domnului și la Centrul Eparhial din Buzău. Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a primit vineri, 20 decembrie 2013, mai multe grupuri de colindători, în Catedrala voievodală „Adormirea Maicii Domnului”.
„Pe lângă datoria creștinească de a învăța colinde, de a le transmite copiilor noștri, generațiilor viitoare, avem obligația de a nu lăsa acestă parte din patrimoniul cultural să se piardă, să fie dată uitării. Colindele nu trebuie să constituie, cândva, un domeniu de cercetare, ci de trăire a lor, în fiecare an. Aceasta este o datorie a slujitorilor Bisericii, a profesorilor de Religie, a părinților și a voastră, a tinerilor și a copiilor, care trebuie să le păstrați în memorie, să le scrieți și să le cântați chiar după ce veți depăși pragul tinereții, pentru că va veni vremea să absolviți și facultatea, apoi să vă asumați responsabilități în societate, să întemeiați familii. Colindele sunt întotdeauna tinere și ele se adresează tuturor”, a subliniat Înaltpreasfinția Sa.
La final, ierarhul locului i-a binecuvântat pe toți cei prezenți și i-a răsplătit cu daruri.