Cercuri pastoral-misionare în parohiile Crușovăț și Lăpușnicel dedicate anului omagial 2016

Miercuri, 19 octombrie, preoții aparținători Centrului pastoral-misionar Domașnea-Valea Cernei, au participat la întâlnirea lunară organizată în localitatea Crușovăț, la Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, informează Diac. Marius Ștefan Dănănău din Eparhia Caransebeşului. În prezența părintelui protopop Nicolae Pereș, a fost oficiat Acatistul „Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir” de un sobor alcătuit din trei preoți: pr. Moise Vasile Jurescu, Parohia Crușovăț, pr. Pau Pervulescu – Parohia Luncavița și pr. Moise Olariu – Parohia Cănicea.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de părintele Moise Vasile Jurescu. De asemenea părintele Moise Olariu a susținut cateheza cu tema „Cinstirea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul De Mir”.

După acest moment, părintele protopop a mulțumit preoților pentru prezență, slujire și cuvintele de învățătură, transmițând totodată cuvântul de binecuvântare din partea Preasfințitului Lucian, Episcopul Caransebeșului.

Tot în această zi, Parohia Lăpușnicel a găzduit întrunirea preoților  din Cercul pastoral-misionar Valea Almăjului, condus de pr. Ion Stroiescu. Întrunirea a debutat prin oficierea Acatistului Sfintei Cuvioase Parascheva, săvârșit de trei preoți: pr. Ilie Nicolicea – Parohia Borlovenii Noi, pr. Petru Șerengău – Parohia Gârbovăț și pr. Cătălin Florin Cojocaru – Parohia Putna.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de părintele Petru Șerengău, pe tema Evangheliei din Duminica a 23-a după Rusalii, arătând „că și noi asemenea celui din Evanghelie trebuie să mărturisim cât de mult bine ne-a făcut nouă Dumnezeu”.

În continuare părintele Ilie Nicolicea a susținut referatul cu tema „Sfântul Antim Ivireanul”.

La sfârșitul întâlnirii, părinte protopop Nicolae Pereș a adus în discuție câteva probleme administrative și duhovnicești cu care se confruntă parohiile.

 

Comentarii Facebook


Știri recente