Cercul Pastoral Misionar Oravița-Răcășdia: Cateheză despre Sfânta Cruce

Recent, a avut loc în comuna Cărbunari, Protopopiatul Moldova–Nouă, întâlnirea lunară a Cercului pastoral-misionar Oravița-Răcășdia. Preoții aparținători cercului s-au reunit în Biserica parohială cu hramul Pogorârea „Sfântului Duh”, informează Darius Herea de la Biroul de Presă al Episcopiei Caransebeşului. În prezența părintelui protopop Bogoliub Martinovici a fost oficiat „Acatistul Sfintei Cruci”.

La finalul slujbei, părintele Daniel Aldescu de la Parohia Potoc, a rostit cateheza cu tema „Sfânta Cruce – semn al biruinței”, relatând din Sfânta Scriptură învățături despre Sfânta Cruce. De asemenea, părintele i-a încurajat pe credincioși să cinstească cum se cuvine acest semn al biruinței.

Părintele paroh, Alin Daniel Timișan a mulțumit tuturor preoților și credincioșilor la final, exprimându-și dorința de a repeta acest gen de întâlniri în comunitatea pe care o păstorește.

În încheiere, părintele protopop Bogoliub Martinovici a transmis arhierești binecuvântări din partea Presfințitului Părinte Lucian, încurajându-i pe preoți și credincioși să rămână uniți în rugăciune.

Comentarii Facebook


Știri recente