Cercetătorul Ștefan Dascălu, premiat la Londra de Patriarhia Română

Domnul Ștefan Dascălu, Cercetător în imunologie şi epidemiologie teoretică la Universitatea Oxford, a primit miercuri „Ordinul Sfinții Martiri Brâncoveni” din partea Patriarhiei Române.

Distincția i-a fost transmisă prin delegații Patriarhiei Române prezenți în aceste zile la Londra pentru o conferință interdisciplinară privind colaborarea dintre autoritățile statului și insituțiile religioase în timpul situațiilor de criză în sănătate publică.

„Este o deosebită onoare şi mă bucură în mod nespus acest ordin prestigios oferit de către  Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, căruia îi mulțumesc din inimă și pe această cale. Colaborarea deschisă şi direcționată spre binele întregii societăți este mecanismul principal prin care putem îmbunătăți viețile oamenilor, atât din punct de vedere sanitar, cât şi spiritual”, a declarat Ștefan Dascălu pentru Basilica.ro.

Pr. Michael Tița, consilier patriarhal coordonator al Sectorului relaţii bisericești, interreligioase şi comunități bisericești externe, i-a înmânat ordinul domnului Ștefan Dascălu. Ceremonia a avut loc la un prestigios club londonez, frecventat exclusiv de membrii comunităților academice ai universităților Oxford și Cambridge, în cadrul unei cine oficiale oferite de Excelența Sa Laura Popescu, ambasadorul României la Londra.

La eveniment au participat Pr. Ciprian Ion Ioniţă, consilier patriarhal coordonator al Sectorului Social-Filantropic din Administraţia Patriarhală, Dl Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, dar și Dna Roxana Dumitrache, directorul Institutului Cultural Român din Londra.

Foto credit: Basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente