Cercetarea bolnavilor de la secția hematologie a Spitalului Județean Arad

Asociația Buna Vestire a parohiei Șega 1 desfășoară, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, o serie de activității social-filantropice și cultural-educative în perioada postului Nașterii Domnului, după cum ne-a precizat Arhim. Teofan Mada, vicar eparhial.

Între aceste activități se numără și cercetarea tuturor spitalelor din municipiul Arad în această perioadă premergătoare sărbătorii Nașterii Domnului. Astfel, luni, 23 noiembrie 2015, au fost cercetații bolnavii de la secția hematologie a Spitalului Județean Arad, unde s-au cântat colinde, s-au împărțit alimente și au fost dăruite icoane bolnavilor, într-o acțiune coordonată de Părintele paroh Aurel Bonchiș.

Comentarii Facebook


Știri recente