Cerc pastoral misionar la Parohia Lilieci, Ialomița

Luni, 20 ianuarie 2014, la parohia Lilieci, a avut loc reuniunea cercului pastoral, pentru prima dată în acest an. Taina Sfântului Maslu a fost oficiată de Părintele Protopop Bogdan-Ionuț Stancu împreună cu preoții slujitori din parohiile învecinate.

La momentul predicii preacucernicul părinte protopop a vorbit credincioșilor prezenți despre întreita semnificație a anului în care ne aflăm. A amintit că Sfântul Sinod a declarat 2014 „Anul omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii și al Sfintei Împărtășanii) și Anul comemorativ al Sfinților Martiri Brâncoveni”. Tot în anul 2014 se împlinesc 20 de ani de la întronizarea primului ierarh al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor și 300 de ani de când există Protopopiatul Urziceni. Așadar toate manifestările cultural religioase din anul 2014, care vor avea loc în parohiile din protopopiat, vor sta sub egida acestor evenimente.

La final, părintele paroh Alin Constantin Partenie a mulțumit tuturor pentru bucuria comuniuni, părintelui protopop, dar și preoților coslujitori, pentru minunatul moment de rugăciune.

Comentarii Facebook


Știri recente

Biserica îşi va aduce contribuţia la proiectul european: Pr. Sorin Şelaru despre „Conferința privind viitorul Europei”

În contextul programului „Conferința privind viitorul Europei”, Pr. Sorin Şelaru, directorul Reprezentanţei Bisericii Ortodoxe Române pe lângă Instituţiile Europene, a declarat că „Biserica Ortodoxă este pregătită să fie prezentă la toate nivelurile, deschisă dialogului, pentru…

Oficial: Adresele Patriarhiei către autorități privind asistența religioasă și înmormântarea în cazurile de Covid, respectiv sărbătorirea Învierii

În contextul informațiilor apărute în presă, în ultimele zile, cu privire la demersurile pentru modificarea unor acte normative referitoare la persoanele infectate cu noul Coronavirus, prezentăm, mai jos, conținutul adreselor Patriarhiei Române către autoritățile publice…